În prezent, Gheorghe Ștefan se află în detenție în urma condamnărilor din alte două dosare.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, în 2009, în contextul în care o societate intenționa să participe la o procedură publică de atribuire a unui contract finanțat din fonduri nerambursabile, Gheorghe Ștefan, în calitatea menționată, i-a solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate.
“Banii respectivi au fost pretinși de Gheorghe Ștefan în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în vederea influențării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înțelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, inculpatul Ștefan a primit de la reprezentantul acelei societăți comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei”, susțin procurorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.
Sursa citată precizează că, anterior, Gheorghe Ștefan a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/gheorghe-stefan-trimis-in-judecata-intrun-nou-dosar-de-procurorii-dna-207565.html
