Guvernul trece în ofensivă pe tema Schengen: vrea despăgubiri pentru blocajul aderării. Ce alte demersuri sunt făcute

Executivul de la București ar vrea ca statul român să fie despăgubit de Bruxelles după ce Austria s-a opus intrării României în Schengen, ceea ce afectează atât marii transportatori, care întârzie livrările, dar și cetățenii obișnuiți. Un demers similar a fost cerut de Parlamentul European.

Sorin
Grindeanu, ministrul Transporturilor, a fost cel care a venit cu anunțul în
cadrul unui interviu la Prima News. „Am cerut colegilor mei şi până mâine la prânz (n.r. – luni) să îmi prezinte o
situaţie şi voi cere şi aceste sume sau statul român cred că ar fi bine să le
ceară legate de costurile pe care le-au avut transportatorii pentru că nu am
intrat în Schengen”,
a precizat prim-vicepreședintele executiv al PSD. Demnitarul nu a putut da
detalii despre cum are loc evaluarea pierderilor. „O să o calculeze colegii mei, discutând
foarte mult cu operatorii. Le-am cerut de la jumătatea săptămânii care se încheie astăzi, iar mâine la prânz îmi vor prezenta din punctul de vedere
al operatorilor de transport, pentru că îmi este greu să fac calculele pe ce înseamnă taxe, e treaba Vămii, orele pierdute în vămi”, a mai
precizat Sorin Grindeanu. Ceea ce a avansat Grindeanu a fost un procent,
subliniind că, din ce știe de la premierul Marcel Ciolacu, impactul neintrării
României în Schengen
e de 2% din PIB.

Contactați pentru noi informații, cei de la Ministerul
Transporturilor au precizat că nu sunt gata calculele. „Calculau de zor colegii”, a fost răspunsul purtătorului de cuvânt al Ministerului
Transporturilor, Alin Șerbănescu, întrebat dacă sunt gata toate datele. Până la
închiderea ediției, MT nu venise cu vreo nouă comunicare pe subiect.

Chestionat
cu privire la cine va face sesizarea, reprezentantul Ministerului
Transporturilor a precizat: „În mod normal, Guvernul ar trebui să facă sesizarea. Nu avem doar noi
(n.r. – probleme legate de despăgubiri). Avem și Ministerul Economiei, și de
Finanțe”. De altfel, Șerbănescu a punctat faptul că prejudiciile nu au fost
aduse doar Ministerului Transporturilor, ci „economiei în ansamblu”.

Însă
înainte ca Ministerul Transporturilor, organism al Guvernului României, să
ridice problema, tema a fost atacată frontal la nivel european. Iar aici e
vorba de Parlamentul European, care la 12 iulie a adoptat o rezoluție în care
eurodeputații au subliniat că împiedicarea intrării României și Bulgariei în
spațiul Schengen are consecințe economice și asupra climei prin menținerea celor două în afara zonei
de liberă circulație.
Conform documentului PE, 46.000 de tone de CO2 sunt emise anual din
cauza deciziei de a nu elimina controlul la frontiere. În rezoluție e punctat
faptul că românii și bulgarii „sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, sarcini
birocratice excesive și
costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparație cu omologii lor din țările membre
ale spațiului Schengen”. Dacă despre impactul financiar nu erau date concrete
despre România, despre „cozile la frontierele vestice” se spunea că sunt de 25
de kilometri, ceea ce înseamnă zile de așteptare cu mărfurile.

Prin
urmare, Parlamentul European a îndemnat Comisia să înceapă evaluarea costurilor
neaderării și să vadă care sunt opțiunile pentru a acorda compensații
financiare celor două state, iar calculul să fie făcut începând cu anul 2011. Mai mult,
tot Parlamentul European îndemna Comisia Europeană să ia în calcul sesizarea
Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Europarlamentarul
român Eugen Tomac (din PMP, parte a Partidului Popular European) a contestat la
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) decizia Consiliului JAI prin care
României i s-a respins intrarea în Schengen. Mai exact, Tomac a cerut CJUE să
constate nelegalitatea deciziei Consiliului JAI în urma votului de pe 8
decembrie 2022. De asemenea, acesta a cerut ca demersului său să se ralieze și companiile care se consideră
afectate din punct de vedere financiar în urma refuzului accederii la Schengen.

România
are tot mai puține șanse să
mai prindă aderarea la Schengen în acest an. Următorul Consiliu Justiție și
Afaceri Interne, organismul unde este dat votul decisiv, este programat pe 28
septembrie. Deocamdată nu e stabilită agenda reuniunii, urmând ca ea să fie convenită de către ambasadorii statelor membre la
UE, cu o săptămână înainte. Un alt Consiliu JAI e pe 19 octombrie, iar ultimul
este în zilele de 4-5 decembrie. Pentru moment, Austria se opune extinderii
Schengen, fără vreun semnal că ar ceda prea curând.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/guvern-ofensiva-blocaj-schengen-romania-2299144.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.