Premierul a dispus eliberarea din funcţie a lui Daniel Dinulescu, inspector general-adjunct la Direcţia regională antifraudă fiscală 2 Constanţa din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul ANAF, şi înlocuirea acestuia cu Daniel Marius Zamfiroiu.
La nivelul Direcţiei regionale antifraudă fiscală 4 Târgu Jiu, în funcţia de inspector general-adjunct a fost numit Liviu Adrian Bălan în locul lui Claudel Şelaru.
Totodată, Nicolae Silviu Mărgineanu a fost numit ca inspector general-adjunct la Direcţia regională antifraudă fiscală 5 Deva, după ce premierul a decis eliberarea din funcţie a lui Ioan Sabo.
Marius Coturbaş a fost eliberat din funcţia de inspector general-adjunct la Direcţia regională antifraudă fiscală 6 Oradea, în locul acestuia fiind desemnat Radu-Ioan Igna.
Printr-o altă decizie a premierului, Aron Szele a fost eliberat din funcţia de consilier la cabinet, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.
Sursa: Agerpres
Source URL: https://observatornews.ro/politic/premierul-grindeanu-face-schimbari-la-varful-unor-directii-antifrauda-din-tara-210425.html