Dacă la sediul PSD a fost fierbere, la Palatul Victoria s-a aşternut astăzi liniştea. Cea dinaintea furtunii guvernamentale. Implozia din coaliţia de guvernare a dus la… pauză de guvernare.
Guvernul Grindeanu şi-a început mandatul cu proteste masive chiar în Piaţa Victorie după ce a adoptat ordonanţa 13. În aer au rămas de atunci legile juştiţiei şi tot la fel, poate cea mai importantă legea acestui executiv, legea salarizării unitare. Cu toate că anumite prevederi trebuie să intre în vigoare în luna iulie, astăzi nu ştie nimeni ce se va întâmpla cu salariile bugetarilor.
Ministerul Finanţelor nu a terminat elaborarea modificărilor Codului Fiscal. La Agricultură, legea 51% produselor româneşti este un eşec şi nu poate fi aplicată. Bolnavii de cancer nu au medicamente şi ţara noastră trece printr-o criză a vaccinurilor.
România nu are drumuri şi nici autostrăzi. Iar, ministrul Transporturilor şi-a asumat deschiderea a 90 de kilometri de autostradă. Facturi de 800 de milioane de euro stau în ministerul Fondurilor Europene pentru a fi decontate. 60% din măsurile din programul de guvernare nu ar fi fost îndeplinite de executiv, conform raportului de evaluare.
La fel de singur cum a rămas premierul Sorin Grindeanu este protestatarul din Piaţa Victoriei. Îmbrăcat în costum şi cu papion aşteaptă deznodământul.
Între timp, România reală aşteaptă ca cineva să se ocupe de problemele ei. Vrea măcar nişte răspunsuri.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/politicienii-vor-un-nou-guvern-romanii-simpli-solutii-la-problemele-zilnice-213489.html