UPDATE 1: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a anunţat că Şedinţa Executivului se amână până joi, când ”premierul este convins că toţi miniştrii vor fi prezenţi la şedinţă”.
Anunţul purtătorului de cuvânt al Guvernului vine în contextul în care miercuri urmează să fie votată moţiunea de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Şedinţa de guvern, care urma să aibă loc, marţi, la ora 12.00, se amână după ce Mariana Moţ a anunţat că nu poate participa la şedinţa de guvern, ea fiind delegată de către ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, acesta nefiind în Bucureşti.
Şedinţa ar fi putea fi ţinută dacă ministrul deleagă atribuţiile altui secretar de stat.
Înainte de anunţul Marianei Moţ, surse guvernamentale au afirmat pentru News.ro că şedinţa de guvern s-ar putea amâna pentru câteva ore după ce PSD şi UDMR nu s-au înţeles nici marţi dimineaţă asupra pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie, urmând să aibă loc discuţii cu mai mulţi lideri politici.
Potrivit unor surse oficiale, tabăra Grindeanu-Ponta- Constantin a avut ieri mai multe discuţii cu liderii UDMR şi cei ai minorităţilor naţionale.
De altfel, la ora la care trebuia să înceapă şedinţa de Guvern, Sorin Grindeanu a plecat de la Palatul Victoria.
Sursă: news.ro
Citeşte şi: OPT VARIANTE pentru funcţia de premier! Cu ce LISTĂ merge Dragnea în CEx
Source URL: https://observatornews.ro/politic/balbaiala-la-guvern-oficialii-nu-stiu-daca-sedinta-de-la-ora-12-se-mai-tine-sau-nu-213956.html
