Alexandru Rafila

Alexandru Rafila consideră că ar trebui să fim pregătiți pentru VALUL 5: „Eu sunt absolut tulburat de faptul că nu e nimeni afectat de 500 de decese pe zi”

Alexandru Rafila – senator PSD consideră că ar trebui să fim pregătiți pentru valul 5 al pandemiei. Acesta spune că este absolut tulburat de faptul că acum, când suntem pe scădere, nu e nimeni afectat că în România se înregistrează 500 de decese pe zi.

„Cred că în următoarele câteva săptămâni problema de sănătate publică va reveni în limite normale, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim pregătiți pentru valul 5. Trebuie să dezvoltăm policlinicile și tratamentele. Sunt antivirale noi. Cred că foarte rapid, în vreo lună, se poate că acestea să ajungă în România. Se poate că acest lucru să se negocieze direct la nivel european, prin UE. 

Eu aș vrea să ne coordonăm și la valuri cu țările europene și la număr de decese, pentru că noi stăm mult mai rău. Și sper să avem un răspuns comparabil, dar trebuie să facem toți un efort. Trebuie să trecem într-o faza de solidaritate atunci când sesizăm o creștere a numărului de cazuri”, a spus Alexandru Rafila.

„Eu sunt absolut tulburat de faptul că acum, când suntem pe scădere, nu e nimeni afectat de 500 de decese pe zi, câte au fost. Dacă lucrăm toți împreună, avem șanse, dar dacă așteptăm rezolvarea de la un singur om sau instituție, nu se poate. Dacă luăm o decizie, trebuie să se aplice și prelaților, și profesorilor, și parlamentarilor, tuturor. A pornit de la personalul medical și s-a ajuns la vreo 40 de amendamente, de nici nu mai recunoaștem proiectul inițial. Probabil că până la sfârșitul lunii ar putea să treacă acest proiect prin procedura parlamentară”, a declarat Alexandru Rafila cu privire la implementarea certificatului verde.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/alexandru-rafila-considera-ca-ar-trebui-sa-fim-pregatiti-pentru-valul-5-eu-sunt-absolut-tulburat-de-faptul-ca-nu-e-nimeni-afectat-de-500-de-decese-pe-zi_619433b9566436684a617f52


Analyse


2025-03-27 10:39:45

General Sentiment: negative (score: -0.3 magnitude: 1.2)

Subject: Pregatiri pentru valul 5 al pandemiei

Entity Sentiment:

  • Alexandru Rafila: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Romania: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • UE: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Health
  • Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Health,Politics,Death

Excerpt: Alexandru Rafila subliniaza necesitatea pregatirii pentru valul 5 al pandemiei, fiind tulburat de numarul mare de decese zilnice in Romania.

Summary: Alexandru Rafila, senator PSD, considera ca Romania trebuie sa fie pregatita pentru valul 5 al pandemiei, fiind tulburat de faptul ca nu exista o reactie la cele 500 de decese zilnice. El subliniaza importanta dezvoltarii policlinicilor si tratamentelor, mentionand antiviralele noi care ar putea ajunge rapid in Romania prin negocieri la nivel european. Rafila insista pe coordonarea cu tarile europene si pe solidaritate in fata cresterii numarului de cazuri. De asemenea, el discuta despre implementarea certificatului verde si necesitatea aplicarii deciziilor la toate nivelurile societatii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.