Marcel Ciolacu - președintele PSD

Întâlnire de urgență la PSD după ANULAREA negocierilor cu PNL. Social-democrații decid dacă merg mai departe sau nu

Este întâlnire de urgență la PSD în această seară după blocarea negocierilor cu PNL. Liderii partidului s-au reunit în ședință pentru a debloca situația.

Cele două partide au anulat negocierile, miercuri, după mai multe divergențe pe tema primului partid care va da premierul prin rotație.

Prim-vicepreşedintele PSD – Sorin Grindeanu a declarat că întâlnirea care urma să aibă loc miercuri, la ora 16.00, pentru continuarea negocierilor pe formarea Guvernului va fi, probabil, reprogramată, precizând că a existat „o schimbare de program din partea PNL”. Grindeanu a precizat că PSD va hotărî dacă se va merge mai departe cu negocierile sau nu.

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, miercuri, să îl propună pe Marcel Ciolacu drept candidat la funcţia de premier.

„Consiliul Politic Naţional a decis, în unanimitate, să îl susţină pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru poziţia de premier. Marcel Ciolacu este liderul partidului care a primit cele mai multe mandate din partea românilor la alegerile parlamentare din 2020. De asemenea, PSD, tot în unanimitate, a decis azi prin votul din CPN să acceptăm acest sistem de rotaţie la şefia Guvernului”, a declarat, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/intalnire-de-urgenta-la-psd-dupa-anularea-negocierilor-cu-pnl-socialdemocratii-decid-daca-merg-mai-departe-sau-nu_61951a9e1a4802386e7aa1f2


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.