Președintele Klaus Iohannis a atras atenția, cu ocazia unui eveniment unde a fost prezentat „Raportul de Țară privind Clima şi Dezvoltarea”, elaborat de Banca Mondială, de pericolele reprezentate de schimbările climatice, inclusiv pentru România.
„Efectele emisiilor de gaze cu efect de seră sunt tot
mai evidente în România, atât în ceea ce privește valurile de căldură care
afectează sănătatea, fenomenul de secetă care influențează în mod negativ
economia, cât și furtunile violente care distrug bunurile cetățenilor”, susține președintele Klaus Iohannis.
Discuțiile din cadrul evenimentului s-au concentrat pe
modalitățile prin care „tranziția climatică va fi echitabilă, incluzivă și
compatibilă cu creșterea economică. Aceasta înseamnă că trebuie să existe beneficii pentru toți cetățenii noștri, evitând accentuarea inegalităților sociale și economice între regiuni sau între mediul urban și cel rural”.
Cel mai important subiect a fost lansarea Raportului
de Țară privind Clima și Dezvoltarea, elaborat de Banca Mondială, în colaborare
cu Guvernul României și cu Administrația Prezidențială.
„Una dintre concluziile-cheie ale Raportului arată că
în cazul României există potențial pentru a îmbunătăți semnificativ calitatea
vieții cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a parcurge procesul
decarbonizării, necesar atingerii neutralității climatice”, a transmis Klaus Iohannis.
În cadrul raportului prezentat în cadrul evenimentului
se regăsesc o serie de recomandări privind abordarea schimbării climatice.
Potrivit Președintelui României, „trebuie să creăm instrumente financiare și
sociale noi, care să se concentreze mai eficient asupra cetățenilor cu grad
ridicat de vulnerabilitate”.
„De exemplu, raportul subliniază că persoanele deja defavorizate din punct de vedere socio-economic sunt mai expuse riscurilor climatice și mai puțin reziliente în fața acestora, atât în România, cât și la nivel internațional. Măsurile care vizează transformările climatice servesc interesului tuturor, iar costurile inacțiunii sau acțiunii amânate sunt enorme. Prin urmare, trebuie să creăm instrumente financiare și sociale noi, care să se concentreze mai eficient asupra cetățenilor cu grad ridicat de vulnerabilitate în contextul schimbărilor climatice. Totodată, consolidarea resursei umane prin educație și prin dezvoltare de competențe devine esențială pentru o tranziție verde de succes, de care să beneficieze întreaga societate”, a mai punctat liderul de la Palatul Cotroceni.
„Raportul indică modurile în care putem reconcilia acțiunea climatică cu dezvoltarea socială și economică a țării noastre prin investiții, dezvoltarea de industrii verzi și integrarea în lanțuri valorice globale verzi.Sunt evidențiate, de asemenea, domenii în care România are un avantaj competitiv, extinzând astfel experiența și cunoștințele la nivel național în aceste zone”, a completat Klaus Iohannis.
Raportul de Țară privind Clima și Dezvoltarea prezintă
metode de acțiune corelate cu dezvoltarea socială și economică a țării, prin
investiții, dezvoltarea de industrii verzi și integrarea în lanțuri valorice
globale verzi.
Source URL: https://adevarul.ro/politica/iohannis-schimbari-climatice-romania-impact-2310678.html
