Zilele Ancăi Dragu în fruntea Senatului sunt numărate. Revocarea este pe ultima sută de metri

Zilele membrei USR Anca Dragu în fruntea Senatului României sunt numărate. Potrivit unor surse parlamentare, demararea procedurii de revocare a preşedintelui Senatului va fi pe ordinea de zi a Biroului permanent.

Biroul permanent (Bp) al Senatului se va reuni, marţi, de la ora 10,30.

Potrivit Regulamentului Senatului, preşedintele acestei camere parlamentare poate fi revocat la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, dacă acesta a încălcat grav sau în mod repetat Constituţia sau Regulamentele Parlamentului.

De asemenea, revocarea poate fi demarată şi la propunerea a jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. Propunerea de revocare se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune, se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

Potrivit unor surse parlamentare, şedinţa plenului ar avea loc, marţi, la ora 12,00.

Preşedintele Senatului căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discuta revocarea sa. Conducerea acestor şedinţe va fi asigurată de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent.

Ulterior şedinţei Bp, propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului şi dacă este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri. După alegerea unui nou preşedinte al Senatului se renegociază, dacă este cazul, de îndată, repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent.

Majoritatea politică a Parlamentului s-a modificat în urma alcătuirii unei noi coaliţii de guvernare PNL-PSD-UDMR. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/zilele-ancai-dragu-in-fruntea-senatului-sunt-numarate-revocarea-este-pe-ultima-suta-de-metri_619ca64d44447856a4575c38


Analyse


2025-03-31 04:27:57

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Revocarea Ancai Dragu

Entity Sentiment:

  • Anca Dragu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Senatul Romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL-PSD-UDMR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Zilele Ancai Dragu ca presedinte al Senatului sunt numarate, iar revocarea sa este iminenta, conform unor surse parlamentare.

Summary: Zilele Ancai Dragu ca presedinte al Senatului Romaniei sunt numarate, iar procedura de revocare este pe ordinea de zi a Biroului permanent. Conform regulamentului, presedintele poate fi revocat la cererea unei treimi din senatori sau la propunerea a jumatate plus unu din numarul total al senatorilor. Daca propunerea este aprobata prin vot secret, functia devine vacanta si se organizeaza alegeri. Modificarea majoritatii politice in Parlament a dus la formarea unei noi coalitii de guvernare PNL-PSD-UDMR.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.