În plină criză politică, în timp ce pe la partide erau scoase cuţitele pe masă, parlamentarii au scos şi ei tacâmurile. În Parlament s-a pus masa.
De ziua natională a produselor româneşti, la comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor a fost organizată o expoziţie cu produse tradiţionale secuieşti.
Degustători au fost chiar parlamentarii UDMR, care aflaţi departe de scandalul din politică, şi-au făcut timp pentru o îmbucătură. Când ţara arde, parlamentarii…mănâncă.
Şi chiar dacă sunt la program, promovarea produselor autohtone cere sacrificii.
De scandalul politic s-a ţinut departe chiar şi ministrul Petre Daea. Iubit atât de premierul Tudose, cât şi de liderul PSD Liviu Dragnea, Daea a preferat să nu îşi aleagă nicio tabără în bătălia dintre cei doi.
Deşi setat pe produsele agroalimentare, Daea a mâncat atât de mult de când e ministru încât i s-a luat până şi lui. De data asta, mai mult a privit.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/alesii-din-parlament-masa-bogata-pe-holurile-casei-poporului-carnatii-si-tuica-au-fost-favoritele-tuturor-228061.html