Vasile Dîncu: Sperăm ca în viitor să şi producem în România submarine

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, marţi seară, că România ar trebui să achiziţioneze submarine, deoarece Marea Neagră s-a aglomerat şi ”este plină de rechini”. Dîncu a explicat că este important ”să ai lucrul tău”.

Vasile Dîncu, citat de news.ro, a pus în evidenţă slaba dotare a Marinei Române în contextul actual de la Marea Neagră, care, conform declaraţiei sale făcute marţi seară, la Realitatea Plus, dispune de un singur submarin şi acela „şcoală”.

”Delfinul e singurul submarin-şcoală. Sperăm ca în viitor să şi producem în România submarine, dar deocamdată trebuie să achiziţionăm submarine pentru că Marea Neagră s-a aglomerat foarte mult, este plină de ”rechini” şi este nevoie de asta”, a declarat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării a subliniat importanţa faptului de a avea ”lucrul tău”.

”Pentru moment, fiind membri NATO, există o umbrelă care chiar funcţionează. Unii au spus că e bine, alţii au spus că nu e bine, să oprim de la zbor MIG-urile, MIG 21 Lancer. Au fost atâtea accidente, au fost  26 de accidente în ultimii 30 de ani. Au murit oameni şi încrederea în Armată a  scăzut în acele momente. (…) Reuşim cu ajutorul şi străinilor să avem un optim pentru apărare, însă este nevoie, cum spunem noi, ardelenii, să ai lucrul tău”, a declarat Dîncu.

Source URL: https://adevarul.ro/politica/vasile-dincu-speram-ca-in-viitor-sa-si-producem-2166655.html


Analyse


2026-03-22 12:09:18

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.