Moţiunea simplă, intitulată ‘PSD vinde locurile în universităţi clientelei sale politice’, împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, va fi dezbătută şi votată lunea viitoare în plenul Senatului.
Moţiunea simplă, intitulată ‘PSD vinde locurile în universităţi clientelei sale politice’, împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, va fi dezbătută şi votată lunea viitoare în plenul Senatului, începând cu ora 16,00.
Programul de lucru de luni al Senatului a fost votat de plen cu 77 de voturi ‘pentru’.
Grupurile parlamentare USR şi PNL au depus luni, în plenul Senatului, moţiunea simplă pe educaţie, ca urmare a deciziei ministrului ‘de a tăia drastic din locurile de admitere ale celor mai vechi şi prestigioase universităţi’, solicitându-se demisia ministrului pe motiv că ‘a eşuat în misiunea sa’. Cei 36 de senatori USR şi PNL care au semnat moţiunea consideră că ministrul Educaţiei a procedat astfel deoarece ‘apără interesele unor abonaţi ai puterii şi nu interesele educaţiei naţionale’.
Sursa: Agerpres
Source URL: https://observatornews.ro/politic/motiune-simpla-usr-pnl-ministrul-educatiei-valentin-popa-252390.html
Analyse
2025-04-05 09:33:37
General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)
Subject: Motiune impotriva ministrului Educatiei
Entity Sentiment:
- Valentin Popa: negative (score: -0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
- USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- PSD: negative (score: -0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: USR si PNL au depus o motiune simpla impotriva ministrului Educatiei, Valentin Popa, acuzandu-l ca a taiat locuri de admitere in universitati prestigioase si cerandu-i demisia.
Summary: USR si PNL au depus o motiune simpla impotriva ministrului Educatiei, Valentin Popa, acuzandu-l ca a redus drastic locurile de admitere in universitati prestigioase, favorizand interesele politice ale PSD. Motiunea va fi dezbatuta si votata in Senat, iar semnatarii cer demisia ministrului pentru esecul in misiunea sa.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.