Raport GRECO | Cele patru restanțe ale României. Ministrul Justiției – „influenţă politică nepotrivită”

Al treilea raport intermediar de evaluare al GRECO, organismul anticorupție al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, arată că România a rămas cu restanțe în implementarea recomandărilor făcute în precedentul raport.

„România a implementat satisfăcător sau a tratat în mod satisfăcător şapte din cele treisprezece recomandări cuprinse în Raportul de evaluare aferent Rundei a patra şi trei din cele cinci recomandări din Raportul de Follow-up la Raportul Ad-hoc (Raportul adoptat conform Regulii 34)”, concluzionează Raportul GRECO.

Concret, patru dintre recomandări au rămas complet neimplentatate, iar alte patru sunt parțial implementate.

Principalele restanțe în ce privește recomandările făcute parlamentarilor vizează:

La capitolul Justiție (Recomandarea xiii), Raportul constată că „implicarea Ministrului Justiţiei în numirea/revocarea procurorilor în/din funcţiile cele mai înalte din parchet a rămas considerabilă şi prezintă un risc de influenţă politică nepotrivită”.

Aceasta în condițiile în care GRECO a recomandat ca procedura pentru numirea în/ şi revocarea din funcţiile cele mai înalte din parchet, cu excepţia Procurorului General, prevăzută de art. 54 din Legea nr. 303/2004, „să includă un proces care să fie atât transparent, cât şi bazat pe criterii obiective, iar Consiliului Superior al Magistraturii să i se dea un rol mai important în această procedură”.

Conform GRECO, acordarea unui rol sporit Consiliului Superior al Magistraturii în această procedură a fost parțial implementată, astfel că „nu pare că rolul CSM a sporit mai mult, decât marginal”.

GRECO concluzionează că recomandarea xiii a „fost implementată parţial”.

Raportul GRECO constată că au fost implementate o serie de recomandări, cum ar fi desființarea Secției Speciale sau independența magistraților.

„Au fost depuse eforturi pentru creşterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare ca răspuns la riscurile de integritate a judecătorilor şi procurorilor prin, inter alia, formare şi acces la informaţii. Eforturi au fost, de asemenea, dedicate stabilirii noii legislaţii pentru judecători şi procurori pentru a le asigura independenţa. Adoptarea de către Senat, la data de 17 octombrie 2022, a noii Legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a noii Legi privind organizarea judiciară şi a noii Legi privind Consiliul Superior al Magistraturii şi promulgarea lor la data de 15 noiembrie 2022, de către Preşedintele României, reprezintă paşi înainte importanţi, care trebuie să fie urmaţi de un număr de măsuri de implementare”, recomandă Raportul GRECO.

Source URL: https://romania.europalibera.org/a/raport-greco-ministrul-justi%C8%9Biei-influenta-politica-/32239016.html


Analyse


2026-01-30 08:42:24

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.