Moartea ursului Arthur este puternic speculată politic de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). George Simion promovează o postare în care ursul reprezintă imaginea României care este exploatată de străini. În siajul propagandei AUR se află și piesa „Terorist”, lansată de La Familia.
„Ursul Arthur sunt toate industriile, băncile și mințile românești furate de străini. Ca și Arthur, unele erau unice în Europa, erau grase și frumoase. Dar le stăteau lor în cale. Uciderea lui Arthur, cel mai mare urs carpatin românesc are o semnificație mult mai mare decât pare. Pe lângă faptul că este o crimă împotriva naturii, această barbarie este o parabolă perfectă pentru felul în care s-au petrecut lucrurile în țara noastră, în ultimii 30 de ani”, este mesajul postat de George Simion pe pagina sa de Facebook.
Precizează că nu el a scris acele rânduri, dar le-a distribuit la câteva ore după ce în mass media a apărut informația despre soarta tragică a ursului împușcat de Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein. Într-un alt fragment al postării, apare următorul mesaj.
„Cine e prințul austriac? Prințul este simbolul „investitorilor” care promiteau să rezolve problemele economice ale țării, sunt inspectorii de la FMI care ne spuneau că singura soluție pentru companiile de stat este „privatizarea”. Am scris între ghilimele pentru în realitate privatizarea a însemnat trecerea unui activ din mâinile unei companii a statului român, în mâinile unei companii ale altor state”, se arată în textul scris de Mihai Șomănescu și distribuit de George Simion.
Textul este însoțit de poza ursului Arthur și mesajul „Noi suntem Arthur”.
Source URL: https://romania.europalibera.org/a/ursul-arthur-capturat-aur-terorist-noul-hit-propus-george-simion-planul-psd/31241387.html
