Zece concluzii după consultări | PSD vrea să controleze totul în Parlament, Cîțu insistă să rămână premier

Președintelui nu îi va fi greu să constate că partidele care au participat la consultări nu pot forma o majoritate. PSD și PNL nu au venit cu o propunere de premier, iar USR l-a nominalizat pe Dacian Cioloș.

Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Dacian Cioloș să formeze noul Cabinet. Din primele poziționări ale partidelor la consultările convocate de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni se pot desprinde câteva concluzii rapide.

Nici o sursă media

Prima delegație care s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis a fost cea a PNL. Asortați cu cravate albastre, Florin Cîțu, Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur și Lucian Bode au făcut un schimb de amabilități cu președintele Iohannis, dar nu au venit cu o propunere de premier.

Florin Cîțu a exclus la finalul consultărilor o guvernare alături de USR, care a votat moțiunea de cenzură a PSD. Președintele PNL a insistat că s-a format o nouă majoritate (PSD – USR – AUR), care ar trebui să își asume guvernare.

Liberalii au recunoscut că PSD s-ar putea să preia conducerea Camerei Deputaților, după demisia lui Ludovic Orban. Funcția poate să fie o monedă de schimb în negocierile ulterioare cu social-democrații. Florin Cîțu nu a încercat o conciliere cu tabăra Orban sau cu USR în ultima săptămână, au declarat surse din partid. PNL așteaptă ca președintele să ia decizia în privința premierului, iar între timp Florin Cîțu să rămână interimar la Palatul Victoria în lipsa altei majorități.

Sub semnul responsabilității”, PSD și-a expus viziunea prin vocea lui Marcel Ciolacu. Social-democrații să pregătesc să preia puterea în Parlament, unde pot vota alături de PNL asupra unor proiecte punctuale precum plafonarea prețurilor la energie, măsuri în domeniul sanitar, împotriva Covid, sau PNRR.

Va fi o colaborare Guvern – Parlament, primul al PNL, al doilea controlat de PSD, pentru ca România să fie guvernată în perioada următoare, susțin surse social-democrate.

Românii nu vor fi abandonați, tot ce nu poate un guvern demis, va fi preluat de Parlamentul României. Parlamentarii PSD vor lucra 24/ 24. Deja am depus solicitările pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze”, a declarat Marcel Ciolacu după consultările de la Palatul Cotroceni.

Varianta alegerilor anticipate, invocată de PSD, nu a fost agreată de președintele Iohannis, care a transmis delegației PSD că anticipatele sunt greu de atins. Marcel Ciolacu a reiterat că nu va vota pentru învestirea unui guvern condus de Florin Cîțu, din cauza jignirilor aduse în ultima perioadă PSD.

USR a fost singurul partid care a venit cu o propunere de premier: Dacian Cioloș. Mai mult, conducerea USR a venit și cu un pachet de reforme și un calendar pentru implementarea acestora.

Dacian Cioloș a dezvăluit că președintele i-a comunicat că nu a primit altă propunere de premier și că este surprins” că nu au existat discuții între partide până acum pentru rezolvarea crizei politice.

Noi i-am spus că avem această propunere fermă și serioasă (n.r. – Dacian Cioloș premier), mingea e în terenul domnului președinte”, a afirmat liderul USR.

Potrivit acestuia, i-a dat un mesaj lui Florin Cîțu pentru a se întâlni, dar nu a primit un răspuns.

Partidele fug de responsabilitate, am făcut-o noi ca să arătăm că USR este pregătit să își asume guvernarea. Nu mergem doar cu oameni, ci să discutăm soluții. Președintele a avut o mențiune în introducere că am ieșit de la guvernare. I-am explicat președintelui că ceea ce s-a întâmplat a fost pentru că nu am putut să funcționăm cu decizii în cadrul Coaliției, a fost de acord că nu au fost decizii pe subiecte importante”, a susținut Dacian Cioloș.

Președintele Iohannis urmează să se consulte și cu liderii UDMR, AUR și cu cei care reprezintă grupul minorităților naționale. George Simion a pledat pentru alegeri anticipate, iar propunerea de premier a AUR este Călin Georgescu, un personaj lăudat de Sputnik.

UDMR va rămâne alături de PNL la guvernare și așteaptă să vadă soluțiile președintelui. Uniunea a colaborat în legislatura trecută cu PSD în Parlament.

Kelemen Hunor i-a propus președintelui Klaus Iohannis să îl nominalizeze pentru funcția de premier. Puterea ar urma să fie deținută însă doar pentru șase luni.

Source URL: https://romania.europalibera.org/a/psd-control-parlament-citu-guver/31503578.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.