Florin Cîţu, după incendiul de la spitalul suport COVID din Ploieşti
El precizează că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete. ”Am cerut de fiecare dată ca spitalele să fie pregătite pentru valul 4, să existe avizele necesare, instalaţiile de oxigen să fie controlate. Ne confruntăm cu o suprasolicitare a sistemului medical din cauza valului 4 şi toţi cei implicaţi trebuie să se asigure că sunt luate toate măsurile pentru siguranţa pacienţilor! Şi repet: singura soluţie prin care putem lua presiunea de pe spitale este să ne vaccinăm în continuare”, conchide Florin Cîţu, potrivit news.ro.
Citeşte aici: Tragedia de la spitalul suport COVID Movila din Ploiești se poate repeta oricând. Filmul incendiilor din ultimii 10 ani
Incendiu la Spitalul suport COVID Movila din Ploiești. Doi pacienți au murit
Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, într-un spital COVID. S-a întâmplat la Ploieşti, la Spitalul de Boli Infecţioase. Doi pacienţi au fost ucişi, iar 18 au fost evacuaţi de pompieri. Unei infirmiere, care a încercat să salveze un pacient, i s-a aprins combinezonul și a suferit arsuri grave pe corp. Incendiul s-a manifestat la parterul spitalului suport COVID Movila Vulpii din Ploieşti cu puţin timp după ora patru. Aproximativ 20 de pacienţi erau internaţi acolo. Flăcările au cuprins unul dintre saloane. Înăuntru erau doi bărbaţi de 74, respectiv 75 de ani. Ambii şi-au pierdut viaţa. Imediat s-a declanşat alarma, iar pompierii sosiți la fața locului au stins focul în câteva minute. Pentru cei doi pacienți a fost prea târziu.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/reactia-lui-florin-citu-dupa-ce-doi-pacienti-covid-au-murit-in-incendiul-de-la-spitalul-movila-din-ploiesti-445371.html
