Nicolae Ciucă propus premier
Şi premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă, s-a ferit să spună ce partid va da primul premierul, contrar afirmaţiei preşedintelui PNL Florin Cîţu. Social-democraţii spun că vor merge în forul de conducere pentru a valida o posibilă preluare a funcţiei de premier de către Nicolae Ciucă.
PNL şi PSD nu se înţeleg, deocamdată, nici în privinţa structurii Cabinetului, singura decizie luată fiind că este posibil să se rămână pe aceeaşi structură cu 18 ministere şi doi vicepremieri.
Mărul discordiei: Ministerul de Finanțe
Florin Cîţu doreşte Ministerul Finanţelor Publice, o condiţie cu care cei de la PSD nu sunt de acord. De altfel, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat deja, joi, că cine va da premierul nu va avea Ministerul Finanţelor Publice. De asemenea, şi funcţia de Secretar General al Guvernului va fi legată de cea de la Finanţe.
PNL mai vrea Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Transporturilor, în timp ce PSD ar putea prelua Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Apărării, Ministerul Muncii şi Ministerul Agriculturii.
În week-end, PSD pregăteşte o şedinţă a Consiliului Naţional, pentru validarea programului de guvernare şi a structurii Guvernului, în timp ce PNL se va reuni în Biroul Politic Naţional, cel mai probabil luni după-amiază.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/noi-negocieri-pnlpsdudmr-se-discuta-cine-va-da-primul-premierul-tensiuni-in-impartirea-ministerelor-finantele-marul-discordiei-446547.html
