DOLIU în lumea politică din România: un nume cu greutate din PNL a murit, după o boală grea

DOLIU în lumea politică din România: un nume cu greutate din PNL a murit, după o boală grea

A murit după o lungă şi grea suferinţă Corneliu Olar, deputat PNL de Alba. Acesta a fost, în ultima perioadă, internat într-un spital din Bucureşti, dar de curând a fost transferat la Alba, pentru a fi mai aproape de familie.

Corneliu Olar urma să împlinească 63 de ani în aprilie. A fost deputat timp de mai multe mandate (din partea PDL şi ulterior PNL), între 2008 şi 2022, cu o întrerupere de 4 ani (din 2012 până în 2016). 

Înainte de a deveni parlamentar, Corneliu Olar a fost primar al comunei Horea, funcţie din care s-a remarcat ca un lider al oamenilor din Ţara Moţilor. 
Parlamentarul se lupta de câţiva ani cu o boală incurabilă. Deşi grav bolnav, Olar şi-a continuat activitatea parlamentară, fiind memorabil un moment din anul 2019, când deşi se afla sub tratament cu citostatice, s-a dus în plenul Parlamentului pentru a vota moţiunea de cenzură la adresa guvernului condus de Viorica Dăncilă. 

Olar era considerat deputatul Ţării Moţilor, reprezentând cea mai importantă voce a oamenilor din această zonă, la Bucureşti. A fost iniţiatorul mai multor legi menite să îi ajute pe moţi, printre care una care se numeşte chiar Legea Moţilor. 

Mesajul transmis de PNL Alba: ”Cu adâncă tristeţe vă anunţăm decesul colegului nostru, Corneliu Olar – Deputatul Moţilor. Încă nu s-a inventat dicţionarul cu toate cuvintele care să descrie loialitatea şi ataşamentul pe care Corneliu Olar le-a avut faţă de Ţara Moţilor, de oamenii de aici, de cei care l-au făcut să dea, întotdeauna, totul, chiar până-n ultima clipă. Dincolo de chipul care n-a ascuns niciodată nimic, de omul care a spus mereu lucrurilor pe nume, rămân munca şi realizările celui care n-a căutat niciodată gloria, dar va fi pomenit şi amintit pentru totdeauna ca „Deputatul Moţilor”. Dumnezeu să-l odihnească”.

 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/doliu-in-lumea-politica-din-romania-un-nume-cu-greutate-din-pnl-a-murit-dupa-o-boala-grea_620b471ea6b72621e611adc9


Analyse


2025-03-30 07:25:24

General Sentiment: mixed (score: -0.2 magnitude: 2)

Subject: Decesul lui Corneliu Olar

Entity Sentiment:

  • Corneliu Olar: positive (score: 0.8 magnitude: 1.5, occurrence: 6)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Tara Motilor: positive (score: 0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Alba: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Legea Motilor: positive (score: 0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Obituary

Language: romanian

Safety Moderation: Death,Politics,Health

Excerpt: Corneliu Olar, deputat PNL de Alba, a murit dupa o lunga suferinta. A fost un lider important pentru Tara Motilor si a continuat sa lucreze chiar si in conditii de sanatate precare.

Summary: Corneliu Olar, deputat PNL de Alba, a murit dupa o lunga suferinta. A fost un lider important pentru Tara Motilor, initiind legi pentru a ajuta comunitatea. Desi grav bolnav, a continuat sa activeze in Parlament, fiind cunoscut pentru loialitatea sa fata de Tara Motilor. A murit la varsta de 62 de ani, lasand in urma o mostenire de munca si devotament.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.