Marcel Ciolacu a preluat conducerea şedinţei de plen imediat după ce a fost anunţat rezultatul votului. Liderul social-democraților a mai fost preşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada mai 2019 – decembrie 2020.

Postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor a rămas vacant din data de 18 octombrie, când plenul a luat act de demisia din funcţie a lui Ludovic Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.

Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu condiţia respectării cvorumului legal.