În schimbul demisiei, şeful PNL ar vrea garanţii că rămâne preşedinte al Senatului
Înscăunarea s-a făcut aplauze furtunoase, discursuri înlăcrimate şi scandări entuziaste. Liderii echipei câştigătoare de atunci, Gheorghe Flutur, Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu şi Lucian Bode sunt lideri şi azi. Doar că au schimbat tabăra. Semnalul mazilirii a venit de la Palatul Cotroceni: Florin Cîţu trebuie înlocuit rapid cu Nicolae Ciucă. Cei patru prim-vicepreşedinţi s-au aliniat rapid şi aproape toate organizaţiile PNL din ţară au semnat o scrisoare prin care i-au cerut demisia lui Cîţu. Aseară, preşedintele PNL a spus “pas” solicitării.
“Da, am fost vocal împotriva unor măsuri populiste care pun în pericol stabilitatea financiară a României”, a declarat Florin Cîţu. Acum trage de timp. În paralel, tabăra Ciucă a convocat o şedinţă online a conducerii PNL pentru azi, fără Cîţu. Au decis convocarea unui consiliu naţional duminică. Atunci se va stabili congresul PNL pentru data de 10 aprilie, când Nicolae Ciucă ar urma să devină noul şef. În faţa acestui atac, tabăra pro-Cîţu începe să cedeze. “La şedinţa de mâine îmi voi anunţa demisia din funcţia de secretar general”, a declarat Dan Vîlceanu, secretar general PNL. Loialitatea îl va costa însă şi funcţia de ministru al Fondurilor Europene. Mai greu se lasă dat la o parte însă Florin Cîţu. În schimbul demisiei, şeful PNL ar vrea garanţii că rămâne preşedinte al Senatului.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/pnl-trece-la-planul-b-dupa-ce-citu-a-refuzat-sa-demisioneze-cum-sa-ajuns-aici-am-refuzat-o-masura-populista-465233.html
