Florin Citu

Florin Cîțu, vizită la nivel înalt, în calitate de președinte al Senatului – Ce întâlnire are programată astăzi

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, va efectua, miercuri, o vizită oficială la Varşovia, la invitaţia omologului său polonez, Tomasz Grodzki, în program fiind cuprinse pe lângă discuţiile la nivel parlamentar şi întâlniri cu reprezentanţi ai Băncii Naţionale a Poloniei.

Florin Cîţu va avea întrevederi cu Tomasz Grodzki, mareşalul Senatului Republicii Polone, Elzbieta Witek, mareşalul Seimului Republicii Polone (Camera Deputaţilor), cu ministrul Finanţelor, Magdalena Rzeczkowska, cu viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Henryk Kowalczyk, cu Pawel Szalamcha – membru în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Poloniei şi Juliusz Jablecki – director al Departamentului de management al riscului financiar.

Principalele subiecte aflate pe agenda discuţiilor vizează oportunităţile de consolidare şi diversificare a relaţiilor bilaterale româno – poloneze în contextul războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi consecinţele economice ale acestuia.

“Este un moment important pentru România, pentru comunitatea internaţională, comunitatea europeană şi pentru diplomaţia parlamentară – pilon foarte important. (…) S-ar putea să am discuţii şi cu ministrul Finanţelor, Banca Centrală despre situaţia economică din regiune”, a afirmat luni Florin Cîţu.

El a precizat că, după vizita în Polonia, va urma o deplasare în Republica Moldova. De asemenea, este posibil să viziteze ţările nordice.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/florin-citu-vizita-la-nivel-inalt-in-calitate-de-presedinte-al-senatului-ce-intalnire-are-programata-astazi_627b365a9965ff168d1f8632


Analyse


2026-03-23 16:51:41

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.