“O batjocură pentru noi, pentru agricultura din România, pentru fermierii din România. 10 milioane de euro. Şi Bulgaria a primit mai mulţi bani. Ce vom face la vară? Cine-i controlează pe aceştia care au ridicat preţul la îngrăşăminte?”, se întreabă Cornel Stroescu, producător agricol.
“Sunt, efectiv, o firimitură aruncată României. România şi-a deschis larg poţile să ajute Ucraina, iar acum noi cuantificăm pierderi foarte mari”, spune Cezar Gheorghe, consultant Clubul Fermierilor.
Ţap ispăşitor pentru ajutorul infim a fost găsit Petre Daea. “Nu Petre Daea deţine decizia de la Comisia Europeană. Pe data de 16 am solicitat întâlnire cu domnul comisar. Am vrut să o am vinerea, dar domnia sa era la Strasbourg”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
I s-a cerut demisia, dar ministrul a ţinut să explice contextul. “Una dintre aceste răni este aceea legată de intrarea în ţară şi tranzitul obţinut de Ucraina. Intrarea în ţară a creat dificultăţi. Fermierii români au fost şi sunt afectaţi. Au rămas cu cantităţi importante în stoc şi, de aici, lipsa de mijloace financiare pentru a-şi continua lucrările”, a precizat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Lista lui Daea: acuzaţii în loc de demisie
Apoi, a trecut la contraatac. A prezentat un desfăşurător despre cum au decurs negocierile şi lista oficialilor implicaţi în demers. “La 14:22 am sunat şi pe domnul Rareş Bogdan, dar nu mi-a răspuns. La orele 16:32 am avut o convorbire cu doamna comisar Adina Vălean”, a adăugat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
“Da, am vorbit cu domnul ministru. De la Comisia Europeană ni s-a comunicat că acestea sunt datele comunicate de minister”, spune Daniel Buda, europarlamentar.
Comisia le-a transmis europarlamentarilor că nu poate aloca mai mulţi bani pentru că producţia a fost diminuată din cauza secetei, nu a grâului din Ucraina. Acum, ne-au mai rămas puţine soluţii.
“Există bani în rezerva de criză care, în opinia mea, pot fi mobilizaţi ca urmare a unor discuţii consistente pe care trebuie să le aibă domnul ministru cu Comisia Europeană”, adaugă Daniel Buda, europarlamentar. “Am solicitat activarea rezervei de criză”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Pierderile fermierilor români sunt estimate la cel puţin 200 de milioane de euro.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/petre-daea-considera-o-batjocura-banii-primiti-de-fermieri-de-la-ue-desi-ar-fi-fost-calculati-in-functie-de-datele-trimise-de-ministerul-sau-516300.html
