Surse: Nicolae Ciucă îşi va da demisia vineri
Se vor relua şi negocierile politice, iar sâmbătă Marcel Ciolacu ar putea fi desemnat de Klaus Iohannis premier. La începutul săptămânii viitoare vor fi audiaţi miniştrii din noul cabinet, iar miercuri ar putea fi votat în Parlament Guvernul Ciolacu.
Până atunci, însă, rămân multe necunoscute. Rămâne sau nu UDMR la guvernare? În timp ce PSD i-ar dori în viitorul executiv, PNL râvneşte la Ministerul Mediului şi al Dezvoltării de la maghiari. Nu se ştie nici ce va face Nicolae Ciucă după demisie: va merge la şefia Senatului sau va rămâne vicepremier fără portofoliu în cabinetul Ciolacu.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/surse-nicolae-ciuca-isi-va-da-demisia-vineri-marcel-ciolacu-nu-vrea-insa-sa-fie-numit-premier-in-mijlocul-grevei-profesorilor-526504.html
