Victor Ponta / Foto: Inquam Photos

Cum a rămas Victor Ponta blocat pe aeroport – cursa low cost i-a fost anulată

Un fost premier a rămas blocat pe aeroport după ce compania aeriană cu care trebuia să zboare i-a anulat zborul.

Victor Ponta a povestit, pe Facebook, cum i-a fost stricată vacanța și a fost nevoit să scoată și 2000 de euro din buzunar pentru a plăti alte bilete de avion. 

“În această dimineață, la ora 4, am trezit fetele să plecăm în vacanța pe care am plătit-o și la care visează de 6 luni. Am verificat aseară târziu și cursa Wizz de Londra apărea ca plecând la ora 6.30, conform programului. Când am ajuns la aeroport am constatat, alături de alți 200 de români, că a fost anulata cursa – pur și simplu. Noi avem la ora 6 după-amiaza plecarea de la Londra într-o excursie de 7 zile. În disperare de cauză am reușit să găsim 4 bilete (cu 500 de euro un bilet)”, a scris Ponta.

Fostul premier spune că va da în judecată compania aeriană. 

Compania WizzAir a anulat, doar în ultima săptămână, 23 de zboruri. Iar în luna iunie, compania low-cost a anulat cel puțin 195 de zboruri din și spre România. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/cum-a-ramas-victor-ponta-blocat-pe-aeroport-cursa-low-cost-ia-fost-anulata_62c7ff9aa8edb6434e1e5712


Analyse


2026-05-04 10:58:05

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.