Roxana Mînzatu are 44 de ani și a obținut un fotoliu de europarlamentar din partea PSD la alegerile din 9 iunie. În 2016, a intrat în Parlament că deputat PSD de Brașov, iar în 2019 a fost ministrul Fondurilor Europene în Guvernul Viorica Dăncilă. Potrivit CV-ului oficial, este licențiată în științe politice în limba engleză și specialistă în atragerea de fonduri europene. “Peste o oră și ceva a avut loc acest interviu între doamna Roxana Mînzatu și președinta Comisiei, pe urmă doamna președinte nu a avut decât cuvinte de laudă”, a spus Marcel Ciolacu, preşedinte PSD.
Nicolae Ciucă nu a fost mulţumit
Nicolae Ciucă nu a fost, însă, mulţumit de propunerea PSD. “Sunt soluții și mai bune. Deocamdată nu știm ce portofoliu primim și ne grăbim să avem aceste nominalizări. Fiecare dintre noi putem să facem nominalizări”, a mărturisit Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.
PSD şi-a dorit, inițial, postul de comisar european pentru Economie sau pentru Piaţa Internă. Primul nume negociat de Marcel Ciolacu a fost europarlamentarul PSD Victor Negrescu. Şefa Comisiei Europene a cerut, însă, României să propună o femeie. “Avem o discuție privind respectarea echilibrului de gen. Asta este criteriul. Evident îmi este imposibil să respect acest criteriu pe care Ursula l-a introdus în discuțiile cu Executivul României”, a spus Victor Negrescu, europarlamentar PSD.
Ce portofoliu şi-ar fi dorit PNL
De cealaltă parte, PNL şi-ar fi dorit portofoliul de Comisar European pentru Agricultură sau cel pentru Extinderea Uniunii Europene. De la aderarea la blocul comunitar, în 2007, România a avut patru comisari europeni.
Leonard Orban pentru multilingvism, Dacian Cioloş la agricultură, Corina Crețu pentru politică regională şi Adina Vălean la transporturi.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/nicolae-ciuca-nemultumit-de-propunerea-roxana-minzatu-comisar-european-sunt-solutii-si-mai-bune-591980.html
