Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţi, despre posibilitatea ca preşedintele Klaus Iohannis să fie premier, după alegerile din toamnă şi a afirmat: “N-am probleme, poate să fie, dar trebuie să câştige alegerile”.
Chestionat despre un eventual tandem Nicolae Ciucă, preşedinte – Klaus Iohannis, premier, Ciolacu a afirmat: “N-aţi vrea să-i întrebaţi pe ei. Mă abţin cu greu, mă abţin cu greu (…) Da, da, închipuirea performanţei”.
Întrebat când va face anunţul privind candidatura la prezidenţiale, Ciolacu a declarat: “Cu certitudine nu când mă duc la Washington. Când am văzut prima oară am crezut că s-a înscris la conferinţa democraţilor în acest pentru înlocuirea preşedintelui Biden. Dacă va fi nevoie de acest anunţ, o să-l fac cu certitudine în România”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, aflat în SUA, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, precizând că va merge în filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa.
Source URL: https://observatornews.ro/alegeri-prezidentiale-2024/ciolacu-despre-tandemul-ciuca-iohannis-ma-abtin-cu-greu-da-da-inchipuirea-performantei-cum-la-ironizat-pe-liderul-pnl-585828.html
