Nicolae Ciucă, premierul României

Premierul Ciucă, discuţii cu grupul de lucru al Atlantic Council privind Strategia Mării Negre

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu grupul de lucru al Atlantic Council pentru Strategia Mării Negre, condus de Richard Hooker, context în care a prezentat viziunea României privind importanţa strategică a Mării Negre, mai ales în contextul agresiunii militare ruse asupra Ucrainei, informează Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii, prim-ministrul a salutat proiectul de lege bi-partizan introdus de senatorul american Jeanne Shaheen în Congresul SUA şi, totodată, a oferit detalii privind priorităţile ţării noastre în regiunea Mării Negre, atât din perspectivă militară, precum şi economică.

“Şeful Guvernului a reliefat beneficiile aduse ţării noastre de Parteneriatul Strategic România-SUA, care a generat securitate şi prosperitate cetăţenilor noştri. De altfel, susţinerea publică a acestui parteneriat este constantă şi poziţionează România în rândul statelor europene cu cea mai puternică apreciere a relaţiei trans-atlantice”, se arată în comunicat.

Oaspeţii americani au fost interesaţi de modalităţile concrete prin care poate fi consolidat şi extins Parteneriatul Strategic România-SUA şi au salutat rolul important pe care România şi l-a asumat, alături de comunitatea de valori occidentale, în sprijinirea Ucrainei şi a poporului ucrainean, mai arată sursa citată. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/premierul-ciuca-discutii-cu-grupul-de-lucru-al-atlantic-council-privind-strategia-marii-negre_6480addb3032db5c210cbad2


Analyse


2026-05-15 21:57:06

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.