Ancuta Cârcu a revenit în politică printr-un nou scandal

Fosta “sexy peremistă” a lui Vadim Tudor, victorie în instanță împotriva lui George Simion. Liderul AUR a numit-o “prostituată”

Anca Cârcu, devenită celebră drept “sexy peremista”, în urma unui scandal monstru cu Corneliu Vadim Tudor, a obținut o victorie în instanță împotriva liderului AUR George Simion. Politicianul a numit-o „prostituată”, după ce Cârcu s-a prezentat drept membru AUR, statut pe care Simion i l-a negat.

Este vorba de o primă sentință în procesul dintre George Simion și Anca Cârcu, politiciana pe care președintele AUR a numit-o „prostituată”. Scandalul dintre cei doi a izbucnit după ce femeia a susținut că face parte din AUR. Pe de altă parte, Simion a declarat că Anca Cârcu n-a făcut parte niciodată din alianța condusă de el, pentru ca nu i-ar fi fost aprobată adeziunea. 

Procesul de defăimare intentat liderului AUR a fost câștigat în prima instanță de Anca Cârcu. 

CUM A ATACAT-O SIMION PE POLITICIANA ANCA CÂRCU

„Adeziunea trebuie aprobată, acestei Ancuța Cârcu nu i-a fost niciodată aprobată adeziunea, pentru că am căutat pe Google. Nu există femeia asta, nu a fost niciodată membru AUR. Femeia asta a fost prostituată, din câte știu”, a declarat George Simion.

La scurt timp după această afirmație, Anca Cârcu s-a adresat instanței și i-a cerut lui Simion să-i ceară scuze în mod public, dar și o sumă consistentă de bani. Este vorba despre 150.000 de euro, pentru încălcarea demnității și reputației.

Cârcu a devenit celebră sub numele de “sexy peremista” în 2015, în urma unui scandal monstru, în direct la TV, cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Politicianul, decedat între timp, a jignit-o într-un mod asemănător cu George Simion, dar a și înjurat-o într-un stil suburban. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/fosta-sexy-peremista-a-lui-vadim-tudor-victorie-in-instanta-impotriva-lui-george-simion-liderul-aur-a-numito-pro_64d0e7c148b0a32fe06ed542


Analyse


2026-04-20 13:50:11

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.