Protestatarul pe care Darius Vâlcov l-a făcut SANDILĂU vrea să-l execute silit pe fostul ministru ajuns în pușcărie

​Sandu Matei, controversatul protestatar căruia Darius Vâlcov i-a publicat pe Facebook fișa medicală, numindu-l „sandilău”, a anunţat că-l va executa silit „la puşcărie” pe fostul demnitar. Matei a afirmat că ar fi câştigat procesele pe care i le-a intentat fostului demnitar, pe care-l numește ironic “pușculița” lui.

Sandu Matei l-a dat în judecată pe Darius Vâlcov după ce acesta i-a publicat pe Facebook fişa medicală, anunţă că va face demersuri pentru executarea silită a fostului demnitar, extrădat din Italia şi adus în ţară luni.

„Am câştigat toate procesele civile cu ăsta, o să îl execut silit la noul său domiciliu – la puşcărie. Văzând cum arată tristul ăsta care inspiră milă mă înverşunează şi mai mult să îl umilesc aşa cum a făcut-o el de la înălţimea funcţiei de consilier al primului ministru-făuritorul programului de guvernare ticălos. Bogdănele, ţi-am spus în 2018 că o să te calc pe cap juridic, azi am cea mai frumoasă imagine posibilă ca om civic…hai pa”, a scris protestatarul pe Facebook.

 

 

Incidentul s-a petrecut după protestele din 10 august, iar la vremea respectivă Sandu Matei a mai spus că va cere despăgubiri în valoare de 1 milion de euro. “Este josnic ce face Vâlcov”, a spus acesta.

“Ce a facut Vâlcov este o greşeală”, a precizat acesta, adăugând că este clar că pe Vâlcov îl deranjează că în actul său medical este trecută sintagme “otrăvire după gazare”.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/protestatarul-pe-care-darius-valcov-la-facut-sandilau-vrea-sal-execute-silit-pe-fostul-ministru-ajuns-in-puscarie_64dbea043a59875b3417b412


Analyse


2026-02-04 13:03:35

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.