Grindeanu reziliază contracte pe A1. Foto/Arhivă

Grindeanu, supărat pe italienii care fac drumul de legătură între Timișoara și Arad. Le-a reziliat contractul: „Au avansat cu lucrările doar 5%”

Ministrul Transporturilor s-a supărat pe italienii care lucrează ca melcul la drumul de legătură între Timișoara și Arad, așa că, le-a reziliat contractul. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, la Timişoara, rezilierea contractului pentru drumul de legătură dintre A1 şi DN69 (zona Sânandrei), afirmând că nu este mulţumit de mobilizarea constructorului italian.

“Am constatat că mobilizarea constructorului este foarte slabă: progresul fizic realizat în anul 2023 este de doar 5%. Aş vrea ca această reziliere să fie considerată un exemplu de ‘Aşa nu!’ în relaţia dintre antreprenori şi statul român!”, a declarat ministrul Transporturilor.

Întrebat de AGERPRES în cât timp după rezilierea contractului va fi stabilit un nou constructor, ministrul Sorin Grindeanu a precizat că va dura aproximativ şase luni.

El a spus că nu îşi doreşte rezilieri de contracte tocmai pentru că procedurile se prelungesc şi lucrările sunt întârziate.

Ministrul a fost prezent în Timişoara pentru a vizita şantierul acestui drum, după ce a mai vizitat obiective aflate în lucru în Sălaş, Bihor şi Arad.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/grindeanu-suparat-pe-italienii-care-fac-drumul-de-legatura-intre-timisoara-si-arad-lea-reziliat-contractul-au-avansat-cu-lucrarile-doar-5_64e4cd1977fad304f250fbb6


Analyse


2025-04-03 02:56:03

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Rezilierea contractului pentru drumul Timisoara-Arad

Entity Sentiment:

  • Sorin Grindeanu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • Italia: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Timisoara: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Arad: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • A1: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • DN69: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Sorin Grindeanu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • AGERPRES: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Salas: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Bihor: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Infrastructure

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reziliat contractul cu constructorul italian pentru drumul dintre Timisoara si Arad, din cauza progresului slab al lucrarilor.

Summary: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anuntat rezilierea contractului cu constructorul italian pentru drumul de legatura dintre A1 si DN69, din cauza progresului fizic slab, de doar 5% in 2023. Grindeanu a subliniat ca nu doreste rezilieri de contracte, dar considera ca aceasta situatie trebuie sa fie un exemplu negativ pentru relatia dintre antreprenori si statul roman. El a mentionat ca va dura aproximativ sase luni pentru a stabili un nou constructor.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.