Marcel Ciolacu / Foto: Inquam Photos

Marcel Ciolacu: Exclud un USL 2. Uniunea Social-Liberală a fost creată fiindcă exista un duşman, acel duşman se numea Traian Băsescu. Eu nu am duşmani în politică

Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că exclude crearea unui nou USL şi a adăugat că Uniunea Social-Liberală a fost creată deoarece exista un duşman atunci, respectiv Traian Băsescu. Şeful Executivului a subliniat că nu are duşmani în politică, ci doar adversari politici. 

”Haideţi să vorbim politic. USL s-a creat fiindcă exista un duşman, acel duşman se numea Traian Băsescu Eu nu am duşmani în politică. Eu am adversari şi colegii mei la fel. Exclud un USL, asta încerc să vă explic, orice alianţă, nu e nimic valabil, nu pot să vă confirm sau să vă infirm, dacă rămâne ceva valabil, nu am decis, vă pot spune despre ceva când am decis, dacă rămâne sau nu valabil, dar de obicei şi apropiaţii mei cunosc, inclusiv adversarii politici, eu când promit ceva şi am stabilit ceva, aşa rămâne”, a afirmat Marcel Ciolacu, sâmbătă la Timişoara.
La fel, la nivel local, preşedintele social-democraţilor a precizat că ar fi de acord cu un proiect local, dar care să fie acceptat de locuitorii din zonă.

„La fel ca la Timiş şi Timişoara, dacă cele două mari partide găsesc nişte personalităţi şi un proiect local important pe care să îl susţină şi pe care nu trebuie să îl accept eu, Paul Stănescu, Soirn Grindeanu ca şi conducere a partidului pe care îl acceptaţi şi dumneavoastră, locuitorii din Timiş şi Timişoara, atunci eu sunt total deschis. Acelaşi lucru vorbim şi de alegerile generale, dar repet, momentan avem”, a completat Ciolacu. 

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/marcel-ciolacu-exclud-un-usl-2-uniunea-socialliberala-a-fost-creata-fiindca-exista-un-dusman-acel-dusman-se-numea-traian-basescu-eu-nu-am-dusmani-in-politica_65181644f5e3394d3751d1f5


Analyse


2025-03-31 19:58:56

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Ciolacu exclude USL 2

Entity Sentiment:

  • Marcel Ciolacu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Uniunea Social-Liberala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Timisoara: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Paul Stanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Sorin Grindeanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • excluderea unui nou USL
  • dusmani in politica
  • proiecte locale importante

KeyWords:

  • Ciolacu
  • USL
  • politica
  • dusmani
  • adversari

Excerpt: Marcel Ciolacu exclude crearea unui nou USL, subliniind ca nu are dusmani in politica, ci doar adversari.

Summary: Marcel Ciolacu a declarat ca exclude formarea unui nou USL, mentionand ca Uniunea Social-Liberala a fost creata initial din cauza unui dusman comun, Traian Basescu. Ciolacu a subliniat ca nu are dusmani in politica, ci doar adversari, si a mentionat ca este deschis la proiecte locale acceptate de comunitate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.