Guvernul României nu a pus pe masă o soluţie de finanţare prin ajutor de stat potrivită pentru dorinţele investitorului belgian ABEE (Avesta Bettery & Energy Engineering), acesta fiind unul dintre motivele pentru care compania a renunţat la proiectul de 1,4 miliarde de euro pentru o fabrică de baterii la Galaţi.
„Nu am reuşit să găsim o soluţie de finanţare care să fie potrivită pentru felul în care vedeau ei creşterea businessului. Noi mergem pe scheme de ajutor de stat competitive”, a declarat pentru ZF Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Fabrica de baterii pentru vehicule electrice ABEE de la Galaţi a fost anunţată cu mult fast, de o suită de politicieni, în vara anului 2023. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii ABEE, premierul belgian Alexander de Croo, ministrul român al economiei Ştefan Radu Oprea, primarul Ionuţ Pucheanu şi europarlamentarul gălăţean Dan Nica.
Atunci, ABEE, un startup cu 20 de angajaţi înfiinţat la finalul anului 2019 de către Noshin Omar, un fost profesor al Free University din Bruxelles, anunţa o investiţie de 1,4 miliarde de euro la Galaţi pentru o fabrică de baterii litiu-ion cu o capacitate totală de producţie de 22 GWh. Investiţia urma să fie susţinută printr-un ajutor de stat, însă acesta nu s-a materializat niciodată.
Noua fabrică trebuia să fie construită în Zona Liberă Galaţi, pe o suprafaţă de circa 60 de hectare, urmând să genereze aproximativ 8.000 de locuri de muncă.
În vara anului 2024, ABEE a anunţat printr-un comunicat pe propriul site că a renunţat la colaborarea pentru proiectul din România, dar nu a oferit mai multe detalii. Reprezentanţii ABEE nu au răspuns până acum la întrebările ZF.
„În timp ce ABEE a decis să încheie colaborarea pentru proiectul din România, continuăm să explorăm alte destinaţii care ar putea susţine creşterea noastră strategică”, au anunţat reprezentanţii companiei belgiene într-un comunicat de presă lansat în iunie.
Nu este clar în ce moment a picat investiţia de la Galaţi şi când au ajuns autorităţile la concluzia că nu au o soluţie de finanţare potrivită pentru ajutorul de stat. În septembrie 2023, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, declara pentru ZF că formula ajutorului de stat pentru acestă investiţie era finalizată.
„Din păcate a durat mai mult decât ne-am fi închipuit sau decât ne-am fi dorit, atât noi, cât mai ales investitorul, care a fost ferm convins că lucrurile vor merge mai repede de atât. Suntem pe ultima sută de metri, o dată la o săptămână sau la două săptămâni când ajung la Bucureşti trec pe la guvern pentru a mă interesa de cum merg aceste lucruri“, a declarat Ionuţ Pucheanu în septembrie 2023.
Primarul Pucheanu spunea atunci că formula pentru ajutorul de stat era finalizată, dar guvernul trebuia să găsească sursa de finanţare pentru acest ajutor de stat. Una dintre variantele spre care se uitau autorităţile era Fondul de Modernizare.
„Formula e gata, acum trebuie să găsim forma sau sursa de creditare, de unde vor veni banii. Cel mai probabil, pe ultimele adendumuri făcute ghidului ce urmează a fi emis avem şanse fantastic de mari pentru a lua aceşti bani din Fondul de Modernizare de 18 miliarde de euro ce urmează a fi scos de Ministerul Energiei“.
Autorităţile din Galaţi recunoşteau anul tecut că procesul de atragere de investitori ţine şi de „partea de voinţă politică, acolo unde trebuie să se armonizeze destul de mulţi oameni, orgolii şi interese”. Însă primarul era convins că România va reuşi să atragă această investiţie.
„Eu cred că se va întâmpla, îmi pun speranţa că se va întâmpla. Am luptat mult prea mult pentru această investiţie ca să renunţ doar pentru că îmi spune cineva, un ministru mai trecător decât sunt eu pe funcţia pe care o am, că nu e de acord sau că nu vrea. Nu pot să iau nu ca răspuns, prin urmare mă voi lupta. (…) Vom vedea cine şi dacă într-adevăr mai sunt orgolii de învins, pentru că vorbim de orgolii, aşa cum am spus şi în primă fază. Avem toată susţinerea premierului Marcel Ciolacu din toate discuţiile pe care le-am avut şi nu a fost doar una în acest sens“, mai spunea Pucheanu anul trecut.
Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/stefan-radu-oprea-ministrul-economiei-despre-ratarea-investitiei-22494553
