ASE lansează un program MBA în Economia Educaţiei şi Leadership împreună cu Banca Mondială şi EY România

♦ Nicolae Istudor, rectorul ASE: „Programul va oferi liderilor din educaţie abilităţile necesare pentru a transforma sistemul şi pentru a reduce disparităţile între regiuni şi comunităţi.”

Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) împreună cu Banca Mondială şi EY România anunţă lansarea programului MBA Economia Educaţiei şi Leadership (EEL), care are ca ţintă formarea liderilor din educaţie şi politici publice.

Programul se adresează deciden­ţilor şi managerilor din educaţie din sistemul public şi privat, precum şi profesioniştilor interesaţi de o abordare aplicată a relaţiilor dintre educaţie şi economie.

 „Programul va oferi liderilor din educaţie abilităţile necesare pentru a transforma sistemul şi pentru a reduce disparităţile între regiuni şi comunităţi. Este o oportunitate reală de a pregăti o nouă generaţie de experţi capabili să implementeze reforme la nivel naţional“, a declarat Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Programul va fi organizat de ASE şi va oferi un mix de cunoştinţe teoretice şi aplicaţii practice, cu o structură flexibilă ce permite participarea atât în format fizic, cât şi online. De asemenea, acesta are ca scop formarea unor lideri care să implementeze politici educaţionale inovatoare şi să promoveze o creştere economică sustenabilă prin educaţie de calitate.

„MBA-ul în Economia Educaţiei şi Leadership este un program esenţial pentru specialiştii care aspiră să aducă o contribuţie semnificativă în domeniul educaţional, să modeleze politici eficiente şi să sprijine dezvoltarea unei forţe de muncă bine pregătite pentru o economie competitivă”, a comentat Bogdan Ion, country managing partner, EY România şi chief operating officer pentru EY Europa Centrală şi de Sud-Est şi regiunea Asiei Centrale.

Programul MBA în Economia Educaţiei şi Leadership va fi disponibil începând cu anul universitar 2025-2026.

 

Source URL: https://www.zf.ro/eveniment/ase-lanseaza-un-program-mba-in-economia-educatiei-si-leadership-22505781


Analyse


2025-04-02 21:07:12

General Sentiment: positive (score: 0.7 magnitude: 1.5)

Subject: Lansare program MBA ASE

Entity Sentiment:

  • Academia de Studii Economice din Bucuresti: positive (score: 0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Banca Mondiala: positive (score: 0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • EY Romania: positive (score: 0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Nicolae Istudor: positive (score: 0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Bogdan Ion: positive (score: 0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 1)

Classification:

  • Education
  • Economics
  • Leadership

Language: romanian

Safety Moderation:

Excerpt: ASE lanseaza un program MBA in colaborare cu Banca Mondiala si EY Romania, vizand formarea liderilor in educatie si politici publice.

Summary: Academia de Studii Economice din Bucuresti (ASE), in colaborare cu Banca Mondiala si EY Romania, a anuntat lansarea unui program MBA in Economia Educatiei si Leadership. Programul, destinat liderilor din educatie si politici publice, va oferi abilitati pentru transformarea sistemului educational si reducerea disparitatilor regionale. Acesta va include cunostinte teoretice si aplicatii practice, fiind disponibil in format fizic si online, incepand cu anul universitar 2025-2026. Programul vizeaza formarea de lideri capabili sa implementeze politici educationale inovatoare si sa sustina cresterea economica prin educatie de calitate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.