Cine preia şefia PSD dacă Marcel Ciolacu ajunge preşedinte
“Si domnul Iohannis a simtit foarte usor in aer ostilitatea unei bune parti din electorat, motiv pentru care i-a lasat pe cei de la PNL in off-side. Pentru ei, Iohannis este singura lor lumină legitimatoare”, a declarat Andrei Ţăranu, analist politic. Şeful Statului a făcut anunţul după ce a devenit evident că PSD nu va vota Legea Iohannis. “Eu am spus de la început că este nepermis şi o întoarcere în timp ca să mai dam legi o singură persoană”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. Între timp, liderii PSD îsi fac planuri pentru alegerile prezidentiale si spun că Sorin Grindeanu ar fi favorit să preia sefia partidului dacă Marcel Ciolacu va ajunge în functia supremă în Stat.
“Să nu ne gândim deja ce ar face dacă ar pierde. Traditiile se mai pot schimba. Traditiile sunt facute de oameni si tot oamenii le mai pot schimba”, a declarat Gabriela Firea, europarlamentar PSD. “PSD va trage cu toate puterile ca dl Ciolacu sa ajunga la Cotroceni, dar odata cu Turul II isi va epuiza capacitatea de crestere. E greu de crezut ca PSD ar putea sa isi trimită presedintele. Domnul Geoana este in acest moment pe primul loc, dar nu are partid”, a declarat Andrei Ţăranu, analist politic.
Social democratii stabilesc în aceste zile listele din fiecare judet pentru Senat si Camera Deputatilor. Surse de la vârful PSD spun că Victor Ponta ar putea reveni în partid, iar fostul premier ar putea prinde un loc în Parlament pe listele socia democratilor. Deocamdată, însă, nu a fost luată o decizie. Asta pentru că unii dintre greii PSD nu văd cu ochi buni întoarcerea lui Victor Ponta în partid. Pe listele PSD vor candida si nume noi, precum Elisabeta Lipă, Florin Jianu şi Victoria Stoiciu.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/politolog-despre-delimitarea-presedintelui-de-legea-iohannis-ia-lasat-pe-cei-de-la-pnl-in-offside-594643.html
