Planul liberalilor după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă
Liberalii vor încerca să îi convingă pe toţi candidaţii de dreapta să se retragă din cursa electorală şi să îl susţină pe Ciucă la prezidenţiale. Potrivit calendarului electoral, pe data de 10 octombrie candidaturile rămân definitive. În termen de 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor (12 octombrie), are loc stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot, potrivit Agerpres.
Timp de negociere ar mai fi, pe ultima sută de metri, însă lucrurile sunt complictae. Potrivit surselor Observator, dacă nu se vor înţelege pentru alegerile prezidenţiale, liberalii vor încerca să negocieze cu liderii de dreapta pentru alegerile parlamentare, caz în care termenul de depunere a listelor este 17 octombrie.
Amintim că Biroul Electoral Central a respins ieri ca inadmisibilă a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru alegerile prezidenţiale. Decizia vine la o zi după ce Curtea Constituțională a României a decis să admită contestațiile la adresa candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, fără să motiveze încă decizia. Motivarea deciziei CCR în cazul Șoșoacă ar urma să fie publicată luni.
Source URL: https://observatornews.ro/alegeri-prezidentiale-2024/pnl-vrea-alianta-cu-toata-dreapta-dupa-eliminarea-dianei-sosoaca-acuza-ca-marcel-ciolacu-sia-aranjat-turul-2-cu-george-simion-595661.html
