El spune că o eventuală ieșire de la guvernare ar aduce probabil câteva procente pentru partid, dar ar duce la intrarea într-o zonă de riscuri.
“Rămânem la guvernare pentru a nu provoca o criză guvernamentală care să îi afecteze pe cetățeni. Probabil că am câștiga politic câteva procente dacă rupem guvernarea, dar am intra într-o zonă de instabilitate cu mari riscuri….Sunt un om serios și nu voi face, așa cum nu am făcut-o niciodată în cariera mea, să pun interesul meu înainte de interesul țării, al stabilității. Rămânem la guvernare pentru a putea să asigurăm administrarea țării, să putem proteja românii de tot ce înseamnă abuz, vedem cât de ușor se poate manifesta abuzul din partea PSD, vedem aceste demersuri absolut politicianiste. Nu am face altceva decât să lăsăm terenul liber unui singur partid care are tendințe de partid stat. Nu cred că e în asentimentul vreunuia dintre noi”, a mai spus liderul PNL.
El a spus că obiectivul PNL este câștigarea alegerilor prezidențiale: “Pentru asta trebuie să intrăm în turul 2 și de aici încolo știm cu toții ce avem de făcut. Nu există altă cale: adversarul nostru principal rămâne PSD, dar luptăm cu toată lumea în campanie”.
Nelu Tătaru, demis de la conducerea PNL Vaslui, la propunerea lui Nicolae Ciucă
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost demis de la conducerea PNL Vaslui, prin decizia Birolui Politic Naţional al partidului, la propunerea preşedintelui Nicolae Ciucă. De asemenea, liberalii au decis că Nelu Tătaru nu va mai candida.
“La propunerea mea a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială”, a declarat Nicolae Ciucă.
Acesta a menţionat că interimar la Vaslui va fi Varujan Vosganian. “Nu are cum să mai rămână candidat”, a adăugat preşedintele PNL, referindu-se la Nelu Tătaru, care urma să deschidă lista PNL pentru Camera Deputaţilor. “Este o situaţie care îl afectează pe cel care trebuie să răspundă de faptele sale”, a adăugat liderul PNL.
Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Procurorii au ridicat documente de la Spitalul Municipal Huşi, unde lucrează Tătaru.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/lista-motivelor-care-lau-facut-pe-ciuca-sa-rupa-coalitia-am-incheiat-orice-dialog-politic-cu-psd-596017.html
