Ciolacu: “Nu a fost niciun pericol”
Premierul a dat asigurări că nu a existat niciun pericol. “Nu a fost niciun pericol până acum, s-au ridicat anumite avioane din Poliţia aeriană internaţională şi totul a fost sub control. Dacă o dronă se îndreaptă spre un obiectiv civil sau militar, va fi doborâtă. (…) “, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.
Întrebat cum se ştie dinainte traiectoria unei drone, Marcel Ciolacu a explicat că acest lucru este cunoscut şi e timp pentru anumite intervenţii. “S-a ştiut şi în seara aceasta din momentul în care a intrat pe terotoriul apelor române sau s-a presupus acest lucru, a fost timp de alarmă şi ridicarea avioanelor şi F16 şi F18. Deci lucrurile sunt sub un control. Acele drone care cad aproape de malul Dunării sunt lovite de antiaeriana ucraineană”, a precizat Ciolacu.
MApN: “Ţintă aeriană”, pe teritoriul României
Ministerul Apărării anunţă că sistemul de supraveghere al Armatei României a indicat, joi după-amiază, o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, iar aceasta a pătruns pe teritoriul naţional pe o distanţă maximă de 14 km, pe la Eforie Nord. Ţinta a fost în permanenţă monitorizată, fiind ridicte de la sol patru aeronave militare. Potrivit datelor existente nu a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional.
Cetăţenii din mai multe localităţi ale judeţului Constanţa au primit, joi, un mesaj RO-Alert în care erau avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi îi îndemnau să îşi păstreze calmul.
Source URL: https://observatornews.ro/politic/marcel-ciolacu-explicatii-dupa-alerta-de-drone-din-constata-nu-a-fost-niciun-pericol-acestea-sunt-procedurile-596839.html
