STUDIU. Care e profilul candidatului la alegerile generale

Potrivit unui studiu al Institutului pentru Politici Publice (IPP) chiulangiii legislaturii 2008 – 2012 vor încă patru ani în fotoliile confortabile din Parlament. Printre ei, Crin Antonescu, senatorul cu cea mai slabă prezenţă în ultimii patru ani, liberalii Ioan Ghişe şi Relu Fenechiu şi social-democratul Viorel Hrebenciuc.

De asemenea, aproape jumătate dintre cei 22 de parlamentari trimişi în judecată pentru diverse infracţiuni candidează din nou. Printre ei, senatorul Mircea Banias, acuzat de trafic de influenţă în dosarul şpăgii din port, Relu Fenechiu, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, Monica Iacob Ridzi, acuzată de abuz în serviciu şi fals, Miron Mitrea, trimis în judecată pentru luare de mită sau Dan Voiculescu, acuzat de corupţie şi spălare de bani.

Care este tendința

În cursa electorală au intrat şi patru dintre deputaţii care au votat la două mâini şi cărora, drept pedeapsă, li s-a interzis participarea la şedinţele Parlamentului.

Senatorii şi deputaţii care au trecut de la un partid la altul, traseiştii actualei legislaturi, nu vor să rămână nici ei de-o parte. 41 dintre ei candidează din nou, un sfert aflându-se pe listele UNPR.

În ceea ce priveşte înnoirea parlamentarilor, tendinţa este inversă la partidele de la putere. Astfel, 78% dintre actualii aleşi ai PSD candidează pentru un nou mandat, la fel 77% dintre cei ai PNL. Democrat liberalii au cei mai puţini parlamentari candidaţi, 68%.

În ceea ce privește ocupaţiile candidaţilor, majoritatea celor de la USL declară că sunt oameni de afaceri, pe când democrat-liberalii sunt funcţionari publici.

Absenteiştii

Crin Antonescu, prezenţă 11%

Ioan Ghişe, prezenţă 18%

Viorel Hrebenciuc, prezenţă 30%

Trimişii în judecată

Mircea Banias (PC) – trafic de influenţă

Nicolae Dobra (UNPR) – corupţie

Relu Fenechiu (PNL) – corupţie

Marian Ghiveciu (PSD) – corupţie

Monica Iacob-Ridzi (PP-DD) – corupţie

Miron Mitrea (PSD) – corupţie

Dan Voiculescu (PC) – corupţie şi spălare de bani

Teodor Atanasiu (PNL) – trafic de influenţă

Laszlo Borbely (UDMR) – trafic de influenţă

„Parlamentarii-butoane”

Vasile Berci (PNL)

Ciprian-Florin Luca (PSD)

Valentin Rusu (PNL, fost PDL)

Ioan Stan (PSD)

Parlamentari care mai vor un mandat

PSD 78%

PNL 77%

PDL 68%

Averile candidaţilor

Investiţii imobiliare

Multe împrumuturi în nume personal

Creditori ai propriilor firme

Ce meserii au cei de pe listele electorale

După alegerile generale aţi putea fi reprezentat în Parlament de un artist, de un fermier sau de un şofer. Îşi doresc să fie deputaţi sau senatori şi câţiva maiştri, brokeri şi chiar un excavatorist.

Alegerile generale aduc pe liste candidați din toate categoriile sociale. Un aspirant la fotoliul de parlamentar, din Satu Mare, se prezintă ca „agricultor în propria gospodărie”. Ca să fie convingător în ochii alegătorilor, el și-a trecut în declarația de avere, la secțiunea bunuri mobile, tractorul. Fermieri sunt și pe listele electorale din Suceava, Olt, Harghita sau Dâmbovița. Unul dintre candidații care cere votul cetățenilor din județul Gorj se recomandă drept excavatorist.

Un dansator candidează la Iași

Cei care ar vrea să fie reprezentați în Parlament de o persoană cu simț artistic au, de asemenea, de unde alege. Se găsesc printre cei înscriși în cursa pentru un fotoliu de parlamentar, muzeografi, un pictor, un artist la Filarmonica din Arad, dar și un animator. Locuitorii din Iași vor avea pe buletinele de vot și un dansator.

Printre candidați sunt și medici veterinari, un șef de herghelie, dar și preoți de toate confesiunile. Cei mai mulți dintre candidați sunt însă administratori sau directori de firme. Unii se declară întreprinzători. Bine reprezentați sunt și profesorii sau juriștii.

Pe liste s-au înscris și 75 de pensionari, zece ziariști, unii foarte cunoscuți. Clasa muncitoare este slab reprezentată: doar trei maiștri și doi șoferi. O noutate absolută în galeria candidaților o reprezintă prezența a doi brokeri, conform datelor Agenției Naționale de Intergritate.

Românii își vor alege pe 9 decembrie reprezentanții în Parlament din peste 2400 de candidați.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/studiu-care-e-profilul-candidatului-la-alegerile-generale-11391


Analyse


2025-02-20 07:40:31

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 5)

Subject: Profilul candidatilor la alegeri

Entity Sentiment:

  • Institutul pentru Politici Publice: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Ioan Ghise: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Relu Fenechiu: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Viorel Hrebenciuc: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • Mircea Banias: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Monica Iacob Ridzi: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Miron Mitrea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Dan Voiculescu: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • Alegeri generale: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)

Classification:

  • Politics
  • Elections

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Corruption,Legal

Excerpt: Studiul analizeaza profilul candidatilor la alegerile generale, evidentiind prezenta unor politicieni controversati si acuzati de coruptie.

Summary: Studiul realizat de Institutul pentru Politici Publice analizeaza profilul candidatilor la alegerile generale, subliniind ca multi dintre acestia sunt politicieni controversati, unii cu acuzatii de coruptie. Printre candidati se numara Crin Antonescu, Ioan Ghise, Relu Fenechiu si Viorel Hrebenciuc, care au avut o prezenta slaba in legislatura anterioara. De asemenea, multi dintre cei trimisi in judecata pentru diverse infractiuni candideaza din nou. Studiul mentioneaza si diversitatea ocupatiilor candidatilor, de la oameni de afaceri la artisti si fermieri. Alegerile generale din 9 decembrie vor include peste 2400 de candidati.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.