Chiar dacă suntem în tabere diferite trebuie să avem respect pentru valorile liberalismului, susţine prim vicepreşedintele PDL, Cristian Preda.
„Deplângem recentele evoluţii din lumea publică românească. Atitudinea disprețuitoare pe care PNL o are față de cei care, deși ne sunt adversari, au servit soarta liberalismului. Că e vorba de Tăriceanu, de Chiliman, că e vorba de multe alte persoane respectabile”, a spus Cristian Preda, prim-vicepreşedinte PDL.
Declaraţiile de solidaritate din tabăra democrat-liberalilor au fost făcute după ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de Uuniunea Europeană. Mai mult, actualul lider liberal a spus că fostul preşedinte PNL ar putea rămâne în afara partidului dacă primeşte mandatul de premier după 9 decembrie.
„Călin Popescu Tăriceanu nu va primi acest mandat. Dacă primeşte acest mandat, Călin Popescu Tariceanu se întâmplă două lucruri: Traian Băsescu este suspendat şi Călin Popescu Tăriceanu este exclus”, Crin Antonescu, preşedintele PNL.
Călin Popescu Tăriceanu a refuzat până acum să comenteze declaraţiile lui Crin Antonescu.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/calin-popescu-tariceanu-aparat-de-democrat-liberali-13783
Analyse
2025-02-20 06:36:20
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)
Subject: Solidaritate politica in Romania
Entity Sentiment:
- Calin Popescu Tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
- Cristian Preda: positive (score: 0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
- Crin Antonescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
- PDL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
- PNL: negative (score: -0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
- USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Calin Popescu Tariceanu este aparat de democrat-liberali in fata criticilor din partea PNL, in contextul unor declaratii facute de Crin Antonescu.
Summary: Calin Popescu Tariceanu este aparat de democrat-liberali in fata criticilor din partea PNL. Cristian Preda, prim-vicepresedinte PDL, a exprimat respect pentru valorile liberalismului si a criticat atitudinea PNL fata de Tariceanu si alte persoane respectabile. Crin Antonescu, presedintele PNL, a declarat ca Tariceanu este manipulat si ar putea fi exclus din partid daca primeste mandatul de premier. Tariceanu nu a comentat declaratiile lui Antonescu.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.