Colegiul 1 pentru Camera Deputaților, care cuprinde printre altele Spania și Italia, țările cu cele mai mari comunități de români, a fost adjudecat de reprezentantul PPDD. Acesta a obținut peste 12.600 de voturi și a fost urmat de cel al USL, cu peste 12.300 de voturi.
Pe locul al treilea s-a clasat reprezentantul ARD, cu aproape 12.000 din opțiuni.
În ceea ce privește Colegiul pentru Senat, candidatul ARD își păstrează mandatul și în viitorul Parlament. El a întrunit peste 21.000 din voturi și este urmat de reprezentantul USL, cu peste 14.000 de sufragii și de cel al PPDD, cu peste 13.400.
35 de ore de votare
Potrivit unui comunicat al MAE, având în vedere diferenţele de fus orar, votul s-a derulat în străinătate pe durata a 35 de ore şi „a decurs în condiţii normale”.
Procesul de votare în secţiile din străinătate a debutat sâmbătă seară, la ora 20.00 a României, în secţia de votare din Auckland, în Noua Zeelandă.
MAE a organizat în afara ţării 306 secţii de votare în 95 de state.
Ministerul Afacerilor Externe a trimis în cele 306 secţii de votare din străinătate câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/prezenta-scazuta-aproape-14-dintre-romanii-din-diaspora-au-votat-19052
Analyse
2025-02-20 05:40:18
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)
Subject: Prezenta scazuta la vot in diaspora
Entity Sentiment:
- PPDD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- ARD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- MAE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- Romani: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Spania: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Italia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Noua Zeelanda: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Senat: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Auckland: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Ministerul Afacerilor Externe: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics
Excerpt: Prezenta la vot in diaspora a fost scazuta, cu doar 14% dintre romani participand. Colegiul 1 pentru Camera Deputatilor a fost castigat de PPDD, urmat de USL si ARD. In Colegiul pentru Senat, ARD si-a pastrat mandatul. Votul in strainatate a durat 35 de ore, organizat de MAE in 306 sectii din 95 de state.
Summary: Prezenta la vot in diaspora a fost scazuta, cu doar 14% dintre romani participand. Colegiul 1 pentru Camera Deputatilor, incluzand tari precum Spania si Italia, a fost castigat de PPDD, urmat de USL si ARD. In Colegiul pentru Senat, candidatul ARD si-a pastrat mandatul, urmat de USL si PPDD. Votul in strainatate a durat 35 de ore, organizat de MAE in 306 sectii din 95 de state, incepand in Auckland, Noua Zeelanda.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.