Gigi Becali amenință cu plecarea din PNL: „Vreau funcție de conducere”

„Nu stau dacă nu îmi dau funcții, ceva de vicepreședinte. Ce să stau ca simplu membru? Ținta mea este Antonescu președinte și eu președintele PNL. Partidul trebuie să rămână pe o mână puternică, nu pe mâna lui Tăriceanu. Se alege praful de PNL dacă rămâne pe mâna lui”, a declarat Gigi Becali.

Becali a mai spus că este singurul om din Parlament cu dublă funcţie – deputat naţional şi europarlamentar: „Mai e vreunul aici? La ora asta am dublă funcţie”, a mai spus Becali.

Gigi Becali a precizat că, până va depune jurământul, se poate comporta ca înainte, dar după jurământ va trebui să aibă un alt comportament, spunând că el este „omul care intră în canoanele funcţiei şi în canoanele instituţiei”.

Întrebat dacă ar vrea să fie ministru, el a răspuns că nu vrea să fie prim-ministru şi nici ministru. „Eu nu vreau să fiu prim-ministru. Nu vreau pentru că, fac şi eu ca Geoană, nu îmi place să fiu nominalizat, ci să nominalizez. Vreau să conduc generali, nu să conduc general. La Preşedinţie nu am să candidez pentru că acolo canidează domnul Antonescu. Ca ministru nu prea îmi stă bine să fiu supusul domnului Ponta. Măcar aici vreau să fiu numărul 1 soldat”, a mai precizat Becali.

Deputatul PNL Gigi Becali a mai spus că la jurământul pe care îl va depune ca deputat va adăuga ceva, „3-4-5-7 cuvinte”, tot pe aceeaşi idee, arătând că el „trebuie să iasă din decor”.

„Este un jurământ standard, dar eu cu siguranţă îi voi adăuga ceva care să facă parte din acelaşi context, tot aceeaşi idee, dar cu 3-4-5-7 cuvinte, nu ştiu câte or fi în plus. Voi ştiţi: eu trebuie să ies din decor”, a spus Becali.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/gigi-becali-ameninta-cu-plecarea-din-pnl-vreau-functie-de-conducere-21445


Analyse


2025-02-20 09:18:25

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Becali ameninta cu plecarea din PNL

Entity Sentiment:

  • Gigi Becali: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 7)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Tariceanu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Geoana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Leadership

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Gigi Becali ameninta sa paraseasca PNL daca nu primeste o functie de conducere, exprimandu-si dorinta de a fi presedinte al partidului.

Summary: Gigi Becali a declarat ca ar putea parasi PNL daca nu i se ofera o functie de conducere, cum ar fi cea de vicepresedinte. El a mentionat ca doreste ca Antonescu sa fie presedinte si el presedinte al PNL, criticand conducerea actuala sub Tariceanu. Becali a subliniat ca este singurul parlamentar cu dubla functie si a afirmat ca, desi nu doreste sa fie prim-ministru sau ministru, vrea sa fie lider. La depunerea juramantului ca deputat, intentioneaza sa adauge cateva cuvinte pentru a iesi in evidenta.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.