Theodor Stolojan: „Îi acord șanse alianței USL”

„Îi dau șanse alianței USL, pentru că a stat în Opoziție destul de mult și este avidă de putere. USL este formată din patru partide politice, care au avut probleme serioase când s-a pus problema împărțirii sferelor de putere. Votul impresionant obținut la alegeri de către le-a dat și multă încredere și observăm între membrii Guvernului pe unii care au probleme penale. Aici, primul ministru Ponta, beneficiind de această încredere dată de vot, si-a asumat și asemenea riscuri”, a spus Theodor Stolojan.

Și președintele Asociației Pro Democrația, Cristian Pârvulescu, a comentat subiectul politicienilor dn USL care sunt anchetați penal.

„Ar putea fi o problemă, dacă nu ar fi deja o tradiție. Cel la care mi-a mers mintea este însușiTraian Băsescu, care și în calitate de ministru și în calitate de președinte se afla în situația în care era anchetat penal. Dacă vor fi condamnați, Victor Ponta va avea o problemă, daca nu, toata treaba va fi uitată, dar în Occident unii vor privi cu suspiciune acest guvern, din această cauză”, a spus Cristian Pârvulescu, care a dat exemple similare din politica internațională.

„Prioritatea noului guvern este problema deszăpezirii. Este o situație mai puțin gravă decât la începutul anului 2012, din timpul Guvernului Ungureanu. Nu înțeleg de ce acum există atâta neîncredere. Nu-mi amintesc ca în ianuarie să fi fost neîncredere”, a spus europarlamentarul USL Ioan Mircea Pașcu.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/theodor-stolojan-ii-acord-sanse-aliantei-usl-22597


Analyse


2025-02-20 05:48:17

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Comentarii despre USL si guvern

Entity Sentiment:

  • Theodor Stolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • USL: mixed (score: -0.1 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Cristian Parvulescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Ioan Mircea Pascu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Theodor Stolojan comenteaza sansele aliantei USL, mentionand problemele penale ale unor membri si increderea obtinuta prin vot. Cristian Parvulescu si Ioan Mircea Pascu adauga perspective asupra situatiei politice.

Summary: Theodor Stolojan discuta despre sansele aliantei USL, subliniind dorinta de putere dupa o perioada in opozitie si problemele penale ale unor membri. Cristian Parvulescu comenteaza traditia politicienilor anchetati penal, mentionand exemple internationale. Ioan Mircea Pascu discuta despre prioritatile guvernului, inclusiv deszapezirea, si neintelegerea neancrederii actuale comparativ cu situatia din 2012.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.