Traian Băsescu a plecat din Covasna cu elicopterul

Cuplul prezidențial a plecat în jurul orei 11.00, fără a face declaraţii jurnaliştilor.

Şeful statului şi soţia acestuia au ajuns, duminică, tot cu elicopterul, la Covasna, cazându-se la vila de protocol din staţiune.

Preşedintele Băsescu şi familia sa au petrecut Revelionul la un hotel de patru stele din staţiune, alături de Elena Udrea şi de soţul acesteia şi de familia primarului din Arad, Gheorghe Falcă, fin al şefului statului.

Şeful statului şi soţia sa au ieşit zilnic la plimbare în perioada petrecută în Covasna. Duminică, întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte pentru noul an, şeful statului a spus că şi-ar dori multe, dar, spre exemplu, îşi doreşte să se îndeplinească programul de guvernare al USL, un program „cu multe beneficii pentru români”.

Luni, Traian Băsescu le-a reproşat jurnaliştilor că i-au minţit pe români când au prezentat meniul restaurantului unde a petrecut Revelionul ca fiind meniul preşedintelui, spunându-le iritat că unii proprietari de trusturi media „au interesul să satureze oamenii cu preşedintele”.

De asemenea, el i-a criticat pe jurnalişti că stau “agăţaţi” de gardul vilei unde era cazat.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/traian-basescu-a-plecat-din-covasna-cu-elicopterul-26270


Analyse


2025-02-20 05:11:40

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Basescu pleaca din Covasna

Entity Sentiment:

  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Covasna: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Elena Udrea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gheorghe Falca: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Current Events

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Traian Basescu a plecat din Covasna cu elicopterul, dupa ce a petrecut Revelionul alaturi de familie si prieteni. A criticat jurnalistii pentru prezentarea eronata a meniului de Revelion.

Summary: Traian Basescu a plecat din Covasna cu elicopterul dupa ce a petrecut Revelionul la un hotel de patru stele, alaturi de Elena Udrea, Gheorghe Falca si familiile lor. In timpul sederii, Basescu a criticat jurnalistii pentru prezentarea eronata a meniului de Revelion si pentru ca au stat “agatati” de gardul vilei unde era cazat. De asemenea, a exprimat dorinta ca programul de guvernare al USL sa fie indeplinit, considerandu-l benefic pentru romani.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.