PSD vrea întoarcerea la votul pe liste, anunță Victor Ponta

Premierul şi-a exprimat astfel, într-o conferinţă de presă, nemulţumirea cu privire la numărul mare de parlamentari, referindu-se inclusiv la situaţia din Gorj, județ care are 11 parlamentari, în loc de opt, câţi au fost în legislatura trecută.

„Ori ne întoarcem la listă, lista fiecărui partid, cu 300 de deputaţi, iar Senatul trebuie să aibă ca atribuţii doar reprezentarea regiunilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale, cu un număr mult mai mic de senatori. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca fiecare judeţ să aibă ca în America un număr de doi senatori”, a spus Ponta, care a ţinut să dea asigurări că în 2016 „ne vom întoarce la o cifră cât de cât normală”.

Actualul premier și liderul liberal Crin Antonescu sunt inițiatorii unei legi așa-numite a „uninominalului pur”, care a fost contestată de PDL la Curtea Constituțională. Instanța a declarat neconstituțional textul, motivând că schimbările electorale nu se pot face cu șase luni înainte de scrutin.

În urma alegerilor din 9 decembrie, actualul sistem electoral – unic în lume, care combină uninominalul cu un algoritm de redistribuire în funcție de scorul partidelor – a dus la o creștere fără precedent a numărului de parlamentari, 588, cu aproape o treime mai mult decât în precedenta legislatură. Victor Ponta și Crin Antonescu au dat vina pentru această situație pe PDL, pentru că a contestat „uninominalul pur” la Curtea Constituțională.

Regiunile vor avea centre de decizie

Premierul a precizat că în 2013 va fi făcută şi regionalizarea României, lucru care va fi realizat odată cu modificarea Constituţiei.

„Dacă n-o facem în 2013, iar mai aşteptăm câţiva ani. Acum putem, avem şi majoritate, nu avem alegeri, nu avem niciun impediment. Avem şi obligaţia ca de la 1 ianuarie 2014 să avem structurile pregătite pentru un nou exerciţiu financiar multianual, iar în cazul Olteniei chiar avem şi pregătite psihologic toate cele cinci judeţe. Nu mă întrebaţi cine va fi însă preşedinte, că aici…“, a spus premierul.

Ponta a menţionat că o regiune nu va avea o capitală propriu-zisă, ci centre de decizie.

„Ar fi o mare greşeală să strângi totul într-un singur oraş. Noi fugim să nu mai strângem totul la Bucureşti, aşa încât ideea de dezvoltare uniformă într-o regiune este aceea de a avea centre diferite, în funcţie de atribuţiile care revin regiunii”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta spune că PSD va susține întoarcerea la votul pe liste | MEDIAFAX FOTO

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/psd-vrea-intoarcerea-la-votul-pe-liste-anunta-victor-ponta-24358


Analyse


2025-02-20 08:53:35

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: PSD propune vot pe liste

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PDL: negative (score: -0.3 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gorj: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Oltenia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: PSD doreste revenirea la votul pe liste, conform anuntului facut de Victor Ponta, care si-a exprimat nemultumirea fata de numarul mare de parlamentari. Ponta a mentionat si planurile de regionalizare a Romaniei.

Summary: PSD doreste revenirea la votul pe liste, conform anuntului facut de Victor Ponta, care si-a exprimat nemultumirea fata de numarul mare de parlamentari, mentionand situatia din Gorj. Ponta a propus ca fiecare judet sa aiba doi senatori, similar cu sistemul din America. El a asigurat ca in 2016 se va reveni la un numar normal de parlamentari. Ponta si Crin Antonescu au initiat o lege a uninominalului pur, contestata de PDL la Curtea Constitutionala, care a declarat-o neconstitutionala. Sistemul electoral actual a dus la o crestere a numarului de parlamentari. Ponta a precizat ca in 2013 va avea loc regionalizarea Romaniei, fara o capitala propriu-zisa, ci cu centre de decizie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.