Monica Macovei: „Prin oamenii fostei Securităti, USL vrea să controleze justiția și presa”

Monica Macovei, europarlamentar PDL, a criticat azi demersurile USL, așa cum reies din declarațiile unor membri ai partidelor din Uniune, de a ataca instituții ale statului.

„Instrumentul trio-ului Voiculescu – Antonescu – Ponta în atacarea instituțiilor statulului de drept este în aceste zile un senator PNL care a recunoscut public că a colaborat cu Securitatea și care acum cere desființarea Agenției Naționale de Integritate și amputarea puterilor Consiliului Național al Audiovizualului”, susține Monica Macovei.

„Desființarea ANI i-ar face fericiți pe politicienii care nu vor să li se controleze averile, dar ar încălca prevederile Mecanismului de Cooperare și Verificare, care a cerut crearea Agentiei”, scrie Monica Macovei pe blogul personal.

În plus, susține europarlamentarul PDL, „tăierea atribuțiilor CNA îi lasă cale liberă colaboratorului Securității Dan Voiculescu, patronul trustului Intact, să intensifice atacul mediatic asupra justiției ori împotriva altui inamic personal, fără a primi sancțiuni”.

„Toate demersurile din aceste zile par să fie coordonate de Voiculescu, colaborator al Securității și inculpat penal. (…) Cheia atacurilor din ultimele zile este în buzunarul lui Voiculescu, care vrea să controleze România și după 23 de ani de la Revoluție”, susține Monica Macovei.

Senatorul Sorin Roșca Stănescu a spus marți că ar fi nevoie de o nouă lege a audiovizualului şi ar dori ca CNA să fie redus strict la o instituţie ce veghează la standardele tehnice de emisie ale posturilor de radio şi televiziune, iar eventuale încălcări ale legii să fie lăsate pe seama parchetului.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/monica-macovei-prin-oamenii-fostei-securitati-usl-vrea-sa-controleze-justitia-si-presa-31930


Analyse


2025-02-20 10:18:23

General Sentiment: negative (score: -0.7 magnitude: 2.5)

Subject: Critica USL si Securitate

Entity Sentiment:

  • Monica Macovei: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • USL: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • Voiculescu: negative (score: -0.8 magnitude: 1, occurrence: 3)
  • Securitate: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Agentia Nationala de Integritate: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Consiliul National al Audiovizualului: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Sorin Rosca Stanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Public Safety

Excerpt: Monica Macovei critica USL pentru incercarea de a controla justitia si presa prin intermediul unor persoane asociate cu fosta Securitate.

Summary: Monica Macovei critica USL pentru incercarile de a controla justitia si presa, mentionand implicarea unor persoane asociate cu fosta Securitate. Ea subliniaza ca desfiintarea Agentiei Nationale de Integritate si reducerea atributiilor Consiliului National al Audiovizualului ar favoriza politicienii corupti si ar permite atacuri mediatice nesanctionate. Macovei acuza ca aceste actiuni sunt coordonate de Dan Voiculescu, un colaborator al Securitatii, care doreste sa controleze Romania chiar si dupa 23 de ani de la Revolutie. Senatorul Sorin Rosca Stanescu propune o noua lege a audiovizualului, sugerand ca CNA sa se concentreze doar pe standardele tehnice de emisie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.