„Eu mă simt în aceste două zile un pic ca la Radio Erevan: că tot am dat, dar de fapt n-am dat, am luat! Mai spun o dată, că a fost o problemă pe care am înţeles-o: la Administraţia Prezidenţială, a avut în 2012 aprobat 27 milioane (lei – n.r.), acum are 26. Camera Deputaţilor a avut 198,2, are 198,2. Senatul a avut 85,1, are 85,1. Deci, să aveţi cu toţii cifrele că sunt importante de explicat”, le-a cerut premierul miniştrilor, la începutul şedinţei de guvern.
Citiţi şiSE ÎMPART BANII. Ce bugete ar putea avea Parlamentul, Președinția, serviciile și ministerele
Potrivit premierului, acolo unde sunt menţionate creşteri este vorba despre acordarea salariilor mărite sau despre majorarea unor costuri de întreţinere.
„Înţeleg că Fenechiu, favoritul meu, a primit cei mai mulţi bani. Nu a primit cei mai mulţi bani, are mai mulţi bani de cofinanţat programe europene. La Sănătate, domnul Nicolăescu a primit să plătească datoriile din trecut. E bine să aveţi toţi cifrele, să explicaţi în fiecare zonă de ce am luataceste decizii. Nu o să mulţumim pe toată lumea, dar vreau să explicăm de o mie de ori, că nu avem de ascuns. Această tendinţă de tranparenţă reală vă va ajuta foarte mult”, a fost mesajul premierului către miniştrii din Cabinet.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ponta-despre-buget-ma-simt-ca-la-radio-erevan-se-spune-ca-am-dat-dar-de-fapt-am-luat-34366
Analyse
2025-02-20 09:28:52
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)
Subject: Bugetul si alocarea fondurilor
Entity Sentiment:
- Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
- Radio Erevan: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Administratia Prezidentiala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Senatul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Fenechiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- Nicolaescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: romanian
Safety Moderation: Politics,Finance
Excerpt: Victor Ponta discuta despre buget, comparandu-l cu Radio Erevan, subliniind ca desi se spune ca s-au dat bani, de fapt s-au luat. El explica alocarile bugetare pentru diverse institutii si importanta transparentei.
Summary: Victor Ponta a discutat despre bugetul guvernului, comparandu-l cu Radio Erevan, subliniind ca desi se spune ca s-au dat bani, de fapt s-au luat. El a explicat alocarile bugetare pentru diverse institutii, cum ar fi Administratia Prezidentiala, Camera Deputatilor si Senatul, si a subliniat importanta transparentei in aceste decizii. Ponta a mentionat ca acolo unde sunt cresteri, acestea sunt pentru salarii marite sau costuri de intretinere. De asemenea, a subliniat ca Fenechiu si Nicolaescu au primit fonduri pentru cofinantarea programelor europene si plata datoriilor din trecut.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.