Adrian Năstase, pe blog: Nu s-au furat bani de la Inspectoratul de Stat în Construcţii

În opinia lui Adrian Năstase, Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a suferit nicio pagubă materială de pe urma organizării, în anul 2004, a concursului „Trofeul calităţii”.

“Nu ISC a organizat Trofeul calității. El a avut inițiativa acestei aniversări, dar cheltuielile de organizare le-a efectuat Forum Invest. Este clar că nu s-au furat bani de la ISC, nu s-au delapidat”, scrie Năstase.

Acesta susţine că un raport de expertiză contabilă din 2009 arăta că nu s-a înregistrat în bugetul Inspectoratului de Stat în Construcţii niciun prejudiciu. Potrivit fostului premier, raportul nu a fost luat în considerare de instanţă. Asta, deoarece procurorii DNA ar fi făcut presiuni pentru ca inspectoratul să se constituie parte civilă în proces.

Prejudiciul este de 3,3 milioane de lei

Prejudiciul stabilit de magistraţi este de 3,3 milioane de lei, adică profitul care nu a mai ajuns la institutuţia de stat, ci în conturile fostului premier.

Pentru recuperarea banilor, specialiştii vor evalua bunurile fostului premier care pot fi scoase la vânzare.

„Se va încerca identificarea de conturi deschise pe numele dumnealor şi blocarea acestor conturi, înfiinţarea popririlor şi aşa mai departe”, spune Vicenţiu Timnea, executor judecătoresc angajat de ISC.

Citeşte şi: Adrian Năstase își retrage contestația la condamnarea în cazul „Trofeul calității”

Banii din conturile fostului premier ar putea acoperi aproape jumătate din suma pe care Inspectoratul de Stat în Construcţii vrea să o recupereze. Ultima declaraţie de avere depusă la Parlament, la o lună după condamnarea definitivă, contabilizează în conturile lui Adrian Năstase peste 1,6 milioane de lei.

Avocaţii vor contesta executarea silită

O variantă ar putea fi scoaterea la licitaţie a locuinţei lui Adrian Năstase din strada Zambaccian. În general, majoritatea tranzacţiilor imobiliare care s-au realizat în ultimele luni pe acea zonă au depăşit cifra de un milion de euro.

Şi colecţia de artă a fostului premier,care constă în timbre, icoane, obiecte de argint, tablouri şi bijuterii, ar putea fi vândută. S-ar putea recupera, astfel, peste 100.000 de dolari.

Avocaţii lui Adrian Năstase au anunţat deja că vor încerca să conteste executarea silită.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/adrian-nastase-pe-blog-nu-s-au-furat-bani-de-la-inspectoratul-de-stat-in-constructii-39248


Analyse


2025-02-20 08:58:34

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Controversa financiara a lui Adrian Nastase

Entity Sentiment:

  • Adrian Nastase: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 6)
  • Inspectoratul de Stat in Constructii: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Trofeul calitatii: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Vicentiu Timnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Legal

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Adrian Nastase sustine ca nu s-au furat bani de la Inspectoratul de Stat in Constructii in cazul Trofeul calitatii.

Summary: Adrian Nastase afirma pe blogul sau ca Inspectoratul de Stat in Constructii nu a suferit pierderi financiare in urma organizarii concursului Trofeul calitatii in 2004, mentionand ca cheltuielile au fost acoperite de Forum Invest. Un raport de expertiza contabila din 2009 arata ca nu exista prejudicii in bugetul ISC, dar instanta nu l-a luat in considerare, fiind presata de DNA. Prejudiciul stabilit este de 3,3 milioane de lei, suma care ar fi ajuns in conturile lui Nastase. ISC incearca sa recupereze banii prin evaluarea bunurilor fostului premier, inclusiv prin vanzarea locuintei si a colectiei de arta. Avocatii lui Nastase intentioneaza sa conteste executarea silita.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.