SUSPENDARE. Crin Antonescu: PNL nu va rămâne fără reacţie dacă se întîmplă ca preşedintele să încalce Constituţia

„Părerile sunt ale fiecăruia dintre noi şi părerile nu se supun la vot. Ceea ce pot să vă spun în legătură cu acest subiect, nu cu părerea dlui. Voiculescu, pot să spun că PNL nu va îngădui niciodată sau nu va rămâne fără reacție dacă se va întâmpla ca președintele României, indiferent cine va fi acela, să încalce Constituția”, a subliniat liderul liberal.

„PNL nu poate discuta și nu a discutat vreodată despre suspendare în lipsa unei încălcări a Constituției”, a completat Crin Antonescu.

„În acest moment nu mi se pare că avem de-a face cu o discuție, cu o suspiciune, cu o întâmplare care să presupună încălcarea Constituției de către preeșdinte, ca arate nu avem un subiect legat de suspendare”, a conchis copreședintele USL.

Citiți și:Vasile Blaga: „Uneori, am impresia că doar Dan Voiculescu conduce USL”

Ce a spus Dan Voiculescu

Președintele de onoare al Partidului Conservator, Dan Voiculescu,a afirmatcă este pentru declanșarea unui nou proces de suspendare a lui Traian Băsescu, după eșecul referendumului din vară. Invitat la un post de televiziune, acesta a susţinut că Traian Băsescu nu va încheia al doilea mandat la termen.

Senatorul PC a adăugat că nu crede într-o coabitare cu Traian Băsescu şi a afirmat că există riscul ca unii membri ai USL să încerce să transforme coabitarea cu preşedintele în fraternitate, pentru a-şi rezolva eventualele probleme. „O mână spală pe alta şi amândouă obrazul”, şi-a exprimat suspiciunea preşedintele fondator al PC, avertizându-i pe liderii USL să nu intre în „relaţii privilegiate” cu preşedintele Traian Băsescu.

Crin Antonescu: „Am rezerve față de termenul de coabitare”

Întrebat dacă, în opinia sa, coabitarea președinte-premier merge prea departe, Crin Antonescu a răspuns că „nu”, dar a făcut ziariștilor câteva precizări: „Am rezerve față de termenul de coabitare, pe care l-ați împrumutat, dar pe mine mă intersează ca premierul guvernului nostru, instituțiile politice în care suntem prezenți, să acționeze în conformitate cu programul și angajamentele pe care le-am făcut, ca Uniune Social-Liberală, în fața cetățenilor. Nu am, în sensul acesta, nicio îndoială sau niciun fel de rezervă”, a completat Crin Antonescu.

„Faptul că premierul a trebuit, în două-trei ocazii, a trebuit să aibă raporturi instituționale cu Traian Băsescu este un lucru normal, pe care nici nu l-aș numi coabitare și despre care n-aș putea să consider în niciun fel că este excesivă”, a punctat copreședintele USL.

Victor Ponta: Voiculescu şi Băsescu să stea liniştiţi, nu fraternizez cu niciunul dintre ei

Premierul Victor Ponta le-a transmis, luni, preşedintelui Traian Băsescu şi lui Dan Voiculescu „să stea liniştiţi”, pentru că nu are de gând să fraternizeze nici cu unul, nici cu altul.

Premierul a fost întrebat de presă cum comentează afirmația preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, care se declarase foarte atent ca o coabitare între premier şi preşedinte să nu se transforme în „fraternitate”.

„Domnul preşedinte Băsescu este îngrijorat ca să nu fraternizez cu domnul Voiculescu. Domnul Voiculescu este îngrijorat să nu fraternizez cu domnul Băsescu. Pot să îi asigur pe amândoi să stea liniştiţi, nu fraternizez nici cu unul, nici cu altul”, a răspus premierul.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/suspendare-crin-antonescu-pnl-nu-va-ramane-fara-reactie-daca-se-intimpla-ca-presedintele-sa-incalce-constitutia-36640


Analyse


2025-02-20 05:57:12

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Discutii politice despre suspendare

Entity Sentiment:

  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • Dan Voiculescu: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • USL: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • PNL va reactiona daca presedintele incalca Constitutia
  • necesitatea unui nou proces de suspendare

KeyWords:

  • suspendare
  • Constitutie
  • coabitare
  • fraternitate

Excerpt: Crin Antonescu afirma ca PNL va reactiona daca presedintele incalca Constitutia, in timp ce Dan Voiculescu sustine suspendarea lui Traian Basescu.

Summary: Crin Antonescu a declarat ca PNL va reactiona daca presedintele Romaniei incalca Constitutia, subliniind ca nu exista discutii despre suspendare fara o astfel de incalcare. Dan Voiculescu a sustinut necesitatea unui nou proces de suspendare a lui Traian Basescu, mentionand riscul ca unii membri USL sa incerce sa transforme coabitarea cu presedintele in fraternitate. Victor Ponta a asigurat ca nu va fraterniza cu niciunul dintre cei doi lideri politici.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.