Statutul parlamentarilor. T. Chiuariu: Dacă președintele e așa isteț, să dea dumnealui o soluție!

Miza bătăliei pentru statutul aleşilor a fost posibilitatea de a salva mandatul parlamentarilor care au decizie de incompatibilitate şi care nu o contestă în termen de 15 zile, aşa cum prevede legea ANI. Acest subiect a provocat certuri între PNL şi PSD săptămâna trecută, în plen.

Argumentele liberalilor nu au mai întâmpinat însă obiecţii la dezbaterile pe comisii.

„Nu poate înceta un mandat al legiuitorului printr-un act administrativ. Nu putem, fiecare dintre noi avem mii de voturi în spate”, a declarat senatorul PNL Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției, în prezent președinte al comisiei juridice a Senatului.

Un singur reprezentant UNPR a adus contraargumente.

Mandatul nu încetează de la sine în a 15-a zi. Este sesizat Biroul Permanent, comisia juridică, aceasta stabilește dacă raportul este definitiv sau nu. Președintele Camerei Deputaților anunță plenul și apoi încetează mandatul”, a arătat deputatul UNPR Eugen Nicolicea.

Punctul de vedere al comisiei juridice a fost adoptat în mare viteză şi de comisia pentru statut. Aceasta din urmă a considerat că nu mai este nevoie de precizări suplimentare în legea parlamentarilor, pentru că prevederile din legea ANI sunt suficient de clare.

Întrebat ce se întâmplă cu mandatul parlamentarului în lipsa contestării în instanţă a raportului ANI, președintele comisiei pentru statut, Gabriel Vlase, a spus: „Ia sfârşit. Logic. Atât timp cât ai un raport”.

Ce se întâmplă dacă nu contestă? Nu mă întrebați pe mine… Dacă președintele e așa isteț, să dea dumnealui soluție!”, le-a spus Tudor Chiuariu jurnaliștilor care l-au întrebat despre posibilitatea ca un parlamentar incompatibil să nu conteste raportul ANI.

Clarificarea prevederilor privind incompatibilitatea a fost solicitată de preşedintele Traian Băsescu, dar şi de Comisia Europeană.

Dacă propunerea liberallor va fi adoptată şi în plen, aleşii declaraţi incompatibili de către ANI ar avea, practic, tot interesul să nu mai atace decizia în instanţă. În acest mod, parlamentarii incompatibili şi-ar păstra mandatul.

Crin Antonescu: Ceea ce a spus Chiuariu reprezintă poziția PNL

Întrebat, marți, care este poziția sa în privința statutului parlamentarilor, președintele Senatului, Crin Antonescu, a precizat că este de aceeași părere cu Tudor Chiuariu, care a exprimă poziția PNL, și speră ca ea să prevaleze, miercuri, la votul în plenul Parlamentului.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/statutul-parlamentarilor-t-chiuariu-daca-presedintele-e-asa-istet-sa-dea-dumnealui-o-solutie-43068


Analyse


2025-02-20 06:43:08

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Disputa statutului parlamentarilor

Entity Sentiment:

  • Tudor Chiuariu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Traian Basescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Crin Antonescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • ANI: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Eugen Nicolicea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Gabriel Vlase: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Comisia Europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Disputa privind statutul parlamentarilor si incompatibilitatea acestora.

Summary: Articolul discuta despre disputa privind statutul parlamentarilor si posibilitatea de a salva mandatul celor declarati incompatibili de ANI. Tudor Chiuariu, senator PNL, sustine ca mandatul nu poate inceta printr-un act administrativ, iar Crin Antonescu, presedintele Senatului, este de acord cu aceasta pozitie. Eugen Nicolicea de la UNPR aduce contraargumente, iar clarificarea prevederilor este solicitata de Traian Basescu si Comisia Europeana. Daca propunerea PNL va fi adoptata, parlamentarii incompatibili ar putea sa nu mai conteste decizia in instanta, pastrandu-si astfel mandatul.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.