Istoria din spatele clădirilor care găzduiesc partidele politice

Clădiri vechi, de patrimoniu, unele adevărate bijuterii arhitecturale din perioada antebelică, acestea sunt imobilele în care funcţionează principalele partide politice din România. Democrat-liberalii au drept sediu central o casă veche boierească, un loc unde regele Carol al 2-lea obişnuia să se refugieze în braţele Elenei Lupescu.

Clădirea a fost cumpărată în 1930, prin interpuşi, de regele Carol al 2-lea pentru a o oferi amantei sale, Elena Lupescu. Legenda spune că exista şi un tunel care lega clădirea de palatul de vis-a-vis, deţinut în prezent de George Becali, un tunel prin care regele venea în secret să-şi vadă amanta.

PDL plăteşte şi o chirie pe măsură pentru clădirea din Aleea Modrogan: peste 10.000 de euro pe lună.

Social-democraţii au şi ei sediul într-o clădire istorică, ridicată la începutul secolului al XX-lea. O vilă somptuos decorată, unde a funcţionat între 1925 şi 1949 unul dintre cele mai renumite şi mai bogate muzee de artă ale Capitalei. De câţiva ani, Victor Ponta încearcă să cumpere imobilul de la RA-APPS, dar, din cauza datoriilor uriaşe ale PSD, nicio bancă nu s-a aventurat să îi dea banii necesari.

Social-democraţii şi-au manifestat încă de acum câţiva ani intenţia de a cumpăra sediul partidului. RAAPPS-ul le-a cerut 900.000 de euro, însă analiştii imobiliari spun că această clădire face peste 3 milioane de euro.

Chiria plătită de social-democraţi pentru clădire este de peste 8.000 de euro pe lună.

Puţin mai la nord, liberalii s-au instalat în fostul cartier roşu, supranumit astfel pentru că în perioada comunistă aici locuiau cei mai importanţi oameni din PCR. De altfel, sediul PNL este chiar în fosta locuinţă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, predecesorul lui Nicolae Ceauşescu. Cât valorează astfel de clădiri? Experţii imobiliari vorbesc de milioane de euro.

„1.000-1.500 de euro metrul pătrat, dacă chiar mai mult, doar terenul, iar ca şi clădire estimez în jur de 2.500-3.000 de euro pe metrul pătrat, minim pentru fiecare dintre cele trei cazuri discutate”, spune Dragoș Vâlceanu.

Pe lângă posibilitatea de a cumpăra sediile în care funcţionează fără licitaţie, partidele şi-au mai dat un privilegiu: după trei ani de la achiziţionare le pot vinde.